Kitoko Advanced Hair Therapy – A.S.P. Hair

Kitoko Advanced Hair Therapy este o gamă de produse profesionale pentru îngrijirea părului pe care am descoperit-o de curând. Că sunt o împătimită a produselor de haircare cunoașteți deja, nu vă mai detaliez când am trecut în extrema aceasta. Însă de câțiva ani de zile mă preocupă obținerea unor rezultate ca la salon, dar în intimitatea căminului meu. Am încercat numeroase game de produse profesionale, unele mi-au satisfăcut nevoile, altele mi-au înșelat așteptările. Vă spun încă de la început că gama Kitoko Advanced Hair Therapy se înscrie în prima categorie.

Gama Kitoko Advanced Hair Therapy a luat ființă sub tutela Affinage Salon Professional (cunoscut și sub numele A.S.P. Hair). Așa arată produsele încercate de mine și vă voi detalia mai jos despre fiecare în parte.

Kitoko Advanced Hair TherapyDupă cum puteți observa, ambalajele produselor sunt calitative și luxuriante, atrag privirea ca un magnet. Știți atracția mea față de ambalaje și mă încântă că fiecare vine în propria lui cutie din carton. Asta denotă respectul pe care aceștia îl au față de clienți sau cel puțin așa văd eu lucrurile.

De fapt, când am început testarea lor vi le arătasem pe Instagram, aici:

Kitoko Oil Treatment Cleanser

Kitoko Advanced Hair TherapyAcesta este de fapt șamponul, îmbogățit cu ulei de argan, ceai verde, lalea de foc și ulei de karite. Practic, mai bine de 90% din ingrediente sunt de origine naturală. Nu conține sulfați, parabeni, ceară, uleiuri minerale sau clorură de sodiu. Este creat spre a fi folosit zilnic și e potrivit pentru toate tipurile de păr.

Am remarcat că nu face foarte multă spumă, însă scalpul se simte curat și revigorat după folosire. În plus, părul capătă un luciu aparte și este mai disciplinat. Recipientul are 100 ml și mi-a ajuns pentru 10 spălări (păr de lungime medie).

Kitoko Oil Treatment Balm

Kitoko Advanced Hair TherapyBalsamul este de asemeni îmbogățit cu ulei de argan, curmală indiană, ceai verde, lalea de foc și ulei de karite. La fel ca și în cazul cleanser-ului, peste 90% din ingrediente sunt de origine naturală. Nici acesta nu conține sulfați, parabeni, ceară, uleiuri minerale sau clorură de sodiu și este pentru toate tipurile de păr.

Are o consistență cremoasă, foarte fină, se aplică foarte ușor pe păr și pare că ar fi absorbit de acesta. Aplicarea acestui produs este o experiență unică pe care nu prea pot să o descriu în cuvinte. Este ca și cum mi-aș învălui părul într-o catifea lichidă, extrem de fină la atingere. Se clătește cu ușurință din păr și îl lasă incredibil de mătăsos și restructurat. Și acesta are tot 100 ml și tot pentru 10 spălări mi-a ajuns. L-am dozat în așa fel încât să-l consum o dată cu cleanser-ul.

Kitoko Oil Treatment

Kitoko Advanced Hair TherapyUleiul-tratament pentru păr este o combinație de ulei de karite, ulei de argan, vitaminele A, E și filtru UV. Recipientul este din sticlă, dispune de pompiță pentru o dozare perfectă și poate fi folosit pentru toate tipurile de păr.

Acest produs este absolut genial! Are o textură uleioasă, dar în același timp light, se absoarbe instantaneu în firele de păr, le hidratează în profunzime. Nu lasă film gras la suprafața părului, îi îmbunătățește elasticitatea și aspectul vârfurilor despicate. Pe lângă faptul că protejează părul împotriva radiațiilor UV, ajută și la o uscare mai rapidă a acestuia. Din acest produs încă mai am, l-am folosit după fiecare spălare și abia dacă s-a consumat un sfert. Cred că mă voi putea bucura de el pe tot parcursul anului.

Un alt aspect care mă încântă foarte tare la această gamă este mirosul acesteia. Produsele miros intens și plăcut, mireasma fiind una lemnoasă, ușor masculină. După folosirea acestei game, părul este învăluit preț de câteva ore bune în mireasma despre care vă vorbesc.

De-a lungul timpului au existat persoane care au afirmat că ar purta această mireasmă și pe piele și ce credeți? Affinage au fost receptivi și au creat o apă de toaletă cu miros identic, special pentru clientele respective.

Kitoko Eau de toilette

Kitoko Advanced Hair TherapyApa de toaletă este disponibilă doar în varianta de poșetă de 14 ml, într-un recipient din sticlă cu atomizor metalic.

Eu de fel ador parfumurile floral-lemnoase, acesta fiind unul dintre cele care mi-au intrat repede în grații. Cel mai tare mă încântă faptul că este destul de exclusivistă, nu o are toată lumea. Este mică probabilitatea ca cineva să miroasă la fel ca mine pe o rază destul de mare. Acesta este unul dintre aspectele care o fac să fie unică.

Este o combinație senzuală de arome calde și ispititoare. Notele florale se blenduiesc cu aroma de ciocolată, fiind mai apoi perfect echilibrate de nota lemnoasă de cedru.

M-a impresionat intensitatea și persistența sa, nu mă așteptam la asta fiind o apă de toaletă. Pe piele începe să-și piardă din intensitate abia după 7-8 ore, iar pe haine persistă până la spălare.

Electron Acceptor Technology

Ce vreau să mai adaug este că toate produsele acestei game sunt realizate printr-o metodă brevetată numită Electron Acceptor Technology. Această tehnologie unică a luat ființă din dorința de a oferi clienților produse care să prevină deteriorarea structurii părului. Prin intermediul acesteia părul este protejat de radicalii liberi și este ajutat să se refacă din interior. Astfel, părul își maximizează sănătatea și frumusețea naturală.

Per total, sunt foarte mulțumită de întreaga gamă testată și cred că voi continua să o folosesc. Părul meu îmi mulțumește că am ales să o încerc, îi place să arate ca de revistă! Experiența de testare a gamei Kitoko Advanced Hair Therapy a fost un real succes, astfel că o recomand cu încredere!

La bază brandul Affinage este englezesc, însă în țara noastră produsele pot fi procurate prin intermediul Affinage România. Kitoko Advanced Hair Therapy este doar una dintre gamele disponibile, pe celelalte le puteți consulta pe site. Identificați acolo produsele de care ați avea nevoie, apoi plasați comanda prin intermediul partenerului din România.

Spuneți-mi, ce produs dintre cele prezentate mai sus vă atrage cel mai mult și de ce?



31 thoughts on “Kitoko Advanced Hair Therapy – A.S.P. Hair”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.