Rebranding by Thecon

Campania de susținere a bloggerilor reprezintă o reală mână de ajutor din partea unor profesioniști. Îmi amintesc faptul că aveam aproximativ 8 luni de blogging când Thecon a lansat Campania de susținere a bloggerilor. Îmi doream să o accesez și eu, dar încă nu trecusem pe domeniu.

Au mai trecut mai bine de 2 ani până când m-am hotărât că trebuie să fac pasul asta. Îmi prindea bine o mână de ajutor pentru că o luasem de la zero cu toate, mai puțin cu articolele. Firma de hosting mi-a făcut importul conținutului de pe un blog pe altul și mi-a salvat cele 400 de articole. Dar site-ul trebuia rearanjat și îmi era greu să fac totul de una singură și cu puține cunoștințe de IT.

Atunci mi-am amintit de Campania de susținere a bloggerilor, n-am stat pe gânduri și am accesat-o. Am colaborat cu Lucian de la Thecon care prima prima dată s-a ocupat de rebranduire conform indicațiilor mele. A înțeles foarte bine ce îmi doresc și a reieșit asta, nu departe de vechiul logo, exact cum îmi doream.

 

Lucian a dat un refresh logo-ului meu, i-a dat un aer proaspăt, profi. Ce e drept, anteriorul era făcut de mine, cu cele două mâini stângi ale mele… Sunt foarte încântată de rezultat, mi-a dat un vibe bun și m-a ajutat să mă reinventez cu totul ca blogger.

Ulterior, alegându-mi o nouă temă, am întâmpinat ceva probleme în reorganizarea meniului, salvarea mea fiind tot Lucian. Nu mai spun că nu reușeam să-mi calibrez logo-ul pe blog încât să arate decent. Cine m-a salvat? Lucian! Când m-am apucat serios de scris conform SEO am avut o mică problemă cu distribuirea articolelor în rețelele sociale. Evident, tot el m-a ajutat și cu aceasta. Și ultima dar nu cea din urmă, viteza de încărcare a site-ului mi-a fost îmbunătățită tot de către el. Pot părea mici detalii, dar fac diferența și este frustrant să nu reușești de unul singur. Mare noroc cu această campanie!

Că sunteți la început de drum, că sunteți experimentați, Campania de susținere a bloggerilor nu este de ratat!

Vă recomand cu toată încrederea să vă folosiți de ea deoarece generează numai beneficii blogului vostru.

Servicii de web design

Încă ceva, fie că aveți deja un site, fie că vă doriți unul, Thecon oferă și servicii de web design. Profesioniștii de la Thecon pot aduce la viață orice idee ați avea legată de acest domeniu. Sunt persoane cu viziune, cu imaginație, la curent cu noutățile, astfel că vă pot face recomandări pe măsura așteptărilor voastre.

De asemeni, dacă aveți nevoie de lămuriri sau ajutor pe partea de SEO și Adwords, tot pe ei îi recomand.

Totuși, Thecon este mult mai mult decât atât. Dar cel mai bine este să le accesați site-ul pentru a vă pune la curent cu serviciile lor.

Mie campania lor mi-a fost de un real folos! Pe această cale țin să le mulțumesc public pentru tot suportul acordat și vă recomand și vouă să-i abordați.

Cine a beneficiat deja de Campania de susținere a bloggerilor?

 



36 thoughts on “Rebranding by Thecon”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.