Morfose Briyantin – O ceară pentru păr insesizabilă

Astăzi am ales să vă povestesc despre stilizarea părului cu ceară. Dintotdeauna m-a preocupat styling-ul părului, însă niciodată mai mult decât acum. Tunsoarea pe care am abordat-o în urmă cu câteva luni necesită o bună stilizare și fixare, altfel arăt ca mătura.

Bobul nu e tocmai ușor de întreținut și acelea dintre voi care sunteți tunse așa o știți deja. Sinceră să fiu, nu recomand această tunsoare decât dacă vă place foarte mult. De ce? Pentru că trebuie să îl stilizați zilnic cu placa, peria rotativă, etc, pentru a arăta cât de cât decent.

Nu e ușoară stilizarea părului acasă, însă cu produsele potrivite veți reuși să obțineți rezultate apropiate de cele de la salon.

Pentru a fixa o coafură putem folosi fie spray-ul fixativ, fie o ceară pentru păr. În materie de fixative acesta mi se pare cel mai ok. Cât privește ceara pentru păr, am făcut o descoperire când m-am tuns ultima dată. Este vorba despre ceara despre care vă vorbesc astăzi și pe care am găsit-o apoi la un magazin de cosmetice.

Ceară pentru păr Morfose Briyantin

Produsul despre care vă povestesc este la bază un produs turcesc, firma producătoare fiind ADNAN AKAT.

În trecut mai folosisem alte mărci de ceară pentru păr, însă toate erau lipicioase și îmi făceau părul cleios. Când am fost să-mi scurtez bobul, hair-stilista mi l-a finisat cu această ceară la care m-a atras mirosul. Văzându-mă interesată de ea, mi-a arătat ce marcă este și mi-a vândut pontul – se găsea la un magazin din zonă. De îndată ce am părăsit salonul, am mers țintă la acel magazin ca să mi-o cumpăr pentru că-mi plăcuse mult.

Recipientul arată astfel:

Este dintr-un plastic alb, calitativ cu capac negru ce se închide prin filetare și vine acoperită cu folie de protecție. Are o cantitate generoasă de produs, 175 ml, care estimez să-mi ajungă în următorii zece ani! De ce? Pentru că are o consistență foarte bună care o face să se consume foarte greu. Păcat, însă că expiră la anul! 🙁

Morfose Briyantin este o ceară care arată și se simte ca o cremă. Este suficient să trec degetele peste ea, să o încălzesc puțin și apoi să o aplic pe păr. Mi-l stilizează pe loc însă fără să mi-l îngrașe, dimpotrivă, arată foarte natural, este absolut insesizabilă. Cu ce îmi mai rămâne pe degete îmi domolesc firele care-mi stau zburlite în vârful capului și sunt ca nouă!

Mirosul acestui produs este absolut delicios! Nu aș ști să îl descriu cu exactitate, însă e foarte luxuriant și plăcut.

Rezultat

Pentru a vă face o idee despre rezultatul obținut cu această ceară pentru păr, vă atașez aici o imagine:

Fiecare fir de păr stă la locul lui, deci e mai mult ca perfect, după părerea mea. Ce e și mai wow e faptul că-mi pot trece mâna prin păr fără niciun stres. Coafura nu mi se deranjează, ci își păstrează forma pe tot parcursul zilei!

Eu sunt foarte încântată de acest produs și de faptul că l-am găsit la un magazin de cosmetice oarecare. Mirarea mea se datorează faptului că el e un produs destinat saloanelor de coafură. Îl recomand tuturor celor cărora fixarea aceea vizibilă le stă pe creier!

A folosit cineva acest produs? Sunteți la fel de entuziasmate ca mine?

 



29 thoughts on “Morfose Briyantin – O ceară pentru păr insesizabilă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.