Brățară din howlit de la OnixBox

Brățară din howlit de la OnixBox

Ador bijuteriile și printre preferatele mele se numără cele confecționate cu diverse pietre naturale. De cele mai multe ori mă orientez către pietrele specifice zodiei mele, însă nu este neapărat un criteriu de selecție. Achiziționez și port tot ce mă atrage, tot ce îmi face cu ochiul și așa mi s-a întâmplat și howlitul. Mi-a plăcut pentru similaritatea sa cu marmura din punct de vedere al aspectului și mi-am spus că trebuie să o am. Așa am adăugat colecției mele o brățară din howlit din portofoliul celor de la OnixBox.

Ce este howlitul?

Howlitul este o piatră denumită după geologul Henry How, cel care a descoperit-o în Noua Scoție, lângă Windsor. Pare-se că este piatra care guvernează zodiile Taur, Rac și Fecioară, planetele dominante ale acesteia fiind Luna și Venus. Este un borosilicat de calciu care se găsește în depozitele evaporite, mat și opac. Culoarea sa naturală este albă cu ”vinișoare” negre sau gri, putând fi deseori confundat cu marmura sau cu onixul alb.

Brățară din howlit onixbox

Howlitul este o piatră a calmului, a răbdării și a concilierii, ajutând la eliminarea furiei posesorului. Are capacitatea de a atrage iubirea, bucuria și frumusețea, liniștește, îmbunătățește calitatea somnului și îmbie la meditație. Totodată, mulțumită proprietăților sale energizante, poate fi folosit și la prepararea elixirelor de înfrumusețare. Mai mult, aceasta are puterea de a spori capacitatea organismului de a absorbi calciul, fiind benefic pentru oase și dinți.

Brățară din howlit de la OnixBox

De prima dată când am zărit această brățară în portofoliul celor de la OnixBox am știut că trebuie să o am. Mă atrage foarte tare vizual aspectul pietrelor de howlit și-mi pare că arată foarte bine pe orice încheietură. O văd ca fiind o brățară unisex pe care o pot purta cu succes atât femeile, cât și bărbații.

Brățară din howlit onixbox

Alăturarea howlitului cu Buddha mă trimite cu gândul direct la starea de meditație. O consider o combinație foarte reușită, mai ales prin prisma faptului că piatra aceasta – prin natura sa – ajută organismul în acest proces. Și nu este un clișeu, chiar mă simt mai bine psihic de când port această brățară.

În încheiere

Nu eram genul de persoană care să creadă în puterea sau în influența pietrelor de genul acesta. Și nici acum nu am idee dacă nu cumva îmi induc eu acea stare de bine când port această brățară din howlit. Tot ce știu este că mă simt diferit la nivel metafizic, că mă face să mă simt altfel. Sunt mai calmă, mai liniștită, mult mai temperată și mai cerebrală. Per total, sunt bucuroasă de alegerea făcută și vă recomand și vouă să încercați o astfel de brățară.

De curiozitate, mai sunt printre voi persoane care poartă brățară din howlit? Și voi ați experimentat o stare generală mai bună în urma folosirii acesteia?



15 thoughts on “Brățară din howlit de la OnixBox”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.