Ritual de îngrijirea tenului cu produse doTERRA

Suntem multe cele înzestrate de mama natură cu un ten dificil (mixt, sensibil, acneic). Cunoscătoarele știu că nu e tocmai ușor să le faci față toanelor atunci când ele apar. Ba chiar experimentăm și stări de frustrare sau de stimă de sine scăzută când trecem prin perioada aceea neplăcută. Când tenul nostru nu ne mai ascultă și o ia razna pentru o perioadă avem tendința de a ne deprima.

Cunosc sentimentul, mi se întâmplă și mie de câteva ori pe an. Și parcă sunt mai pronunțate capriciile actuale ale tenului meu decât în adolescență. La pubertate s-ar fi justificat probleme de genul acesta.

Totuși, mă gândesc că dacă fiecare dintre noi ar trebui să își identifice corect tipul de ten. Și mai apoi produsele benefice acestuia, ne-am putea crea un ritual de îngrijirea tenului pe care să îl respectăm. Și de la care să încercăm pe cât posibil să nu ne abatem, pentru a-l împiedica să mai refuleze.

Recent am descoperit două produse pentru îngrijirea tenului de la doTERRA prin intermediul Essentials for Life. Compania este cunoscută pentru producția de uleiuri esențiale de calitate terapeutică. Însă eu am avut ocazia de a testa o mască cu nămol și un scrub revigorant. Am citit despre ele și apoi le-am introdus în rutina de îngrijire a tenului meu. Am fost curioasă să le încerc mai ales că am văzut numai păreri pozitive la adresa acestora.

doTerra

doTerra Mud Mask

Spre binele tenului meu, m-am hotărât ca o dată pe săptămână (de regulă sâmbăta) să-mi aplic o mască de față. Asta pentru a-mi detoxifia tenul și a-mi curăța porii. Nu mai încercasem niciodată o mască cu nămol, așa că pentru mine a fost o dublă premieră. Prima, folosirea unei măști cu nămol și a doua, folosirea unei măști doTERRA.

doTerraNu știu de ce am trăit cu impresia că această mască detoxifiantă de la doTERRA ar trebui să fie neagră. Probabil din cauză că în țara noastră asociem nămolul cu un produs de culoare neagră. Am fost surprinsă să constat că de fapt culoarea măștii este un gri deschis. Deci e mai mult un fel de argilă infuzată cu uleiuri esențiale, extracte hrănitoare din plante și minerale purificatoare. Aplicată pe față arată cam așa:

doTerraMi-a plăcut mult consistența acestei măști deoarece o face foarte ușor de aplicat. Se întinde repede pe ten, și nici nu este necesară o cantitate mare de produs pentru a acoperi toată fața.

Am lăsat-o să acționeze pentru aproximativ 10 minute iar apoi am îndepărtat-o ușor cu ajutorul unui burețel înmuiat în apă.

După prima aplicare a acestei măști mi s-a înroșit puțin fața deoarece am cam agresat-o. Asta deoarece încercam să îndepărtez argila întărită. Însă de la a doua aplicare mi-a venit ideea să încerc mai întâi s-o înmoi ușor cu apă călduță. Astfel totul a fost în regulă, care-va-să-zică învățăm din experiență.

doTerra Invigorating Scrub

În ceea ce privește scrub-ul revigorant, încă de când l-am desfăcut m-a cucerit cu mirosul acestuia absolut delicios!

doTerraPe acesta nu l-am folosit numai după îndepărtarea măștii de față cu nămol. L-am aplicat ori de câte ori simțeam nevoia să îmi dau un refresh.

Particulele scrub-ului sunt abrazive, dar curăță foarte blând pielea, ajutând la îndepărtarea urmelor de reziduuri de pe ten. Dacă veți insista cu masarea acestuia și acolo unde aveți puncte negre veți observa că ajută și la curățarea porilor.

Combinația de extract de grapefruit cu peppermint este de-a dreptul răcoritoare, iar mirosul persistă pe piele și după îndepărtarea scrub-ului.

Senzația experimentată după ritualul de îngrijirea tenului cu cele două produse doTERRA este una extrem de plăcută și de satisfăcătoare. Tenul se simte curat, revigorat, efectiv parcă respiră mai bine și este foarte fin la atingere.

Utilizarea acestor două produse aduce cu sine numai beneficii, deoarece o piele sănătoasă se vede și se simte. Până și machiajul aderă și arată mult mai bine pe un ten îngrijit corespunzător. Vă vine să credeți sau nu, în ciuda eforturilor noastre, fondul de ten nu reușește să ascundă niște pori încărcați.

Produsele de skincare doTERRA pot fi folosite pe orice tip de ten pentru nu au contraindicații și nu afectează cu nimic. Ele vin la pachet cu o serie de beneficii precum cele menționate de mine anterior. Iar dacă în cazul meu au funcționat atât de bine, nu îmi rămâne decât să vi le recomand și vouă. De asemeni, aici puteți citi experiența de testare a uleiurilor esențiale doTerra în skincare.

Ați încercat produse pentru îngrijirea tenului sau alte produse din portofoliul companiei doTERRA?

 

 



35 thoughts on “Ritual de îngrijirea tenului cu produse doTERRA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.