Măștile de față 7th Heaven – 10 minute de relaxare

Cu siguranță mare parte dintre voi ați auzit deja de brand-ul 7th Heaven. Totuși asta nu mă împiedică să vă povestesc și eu despre experiența mea de testare a câtorva măști de față.

Îngrijirea feței m-a preocupat încă din adolescență de când, datorită vârstei, a început să-mi ”explodeze” fața. Îmi amintesc cum colindam farmaciile și plafarele împreună cu mama mea în căutarea celor mai bune soluții. Evident că nimic nu a dat rezultate. Acneea nu mi se vindeca cu nimic până când nu-și făcea ea damblaua. Ce e drept, acum aproape 15 ani de zile nici nu se găseau atâtea remedii ca în prezent. Nu era atât de avansată industria aceasta.

Și-am crezut că voi scăpa de această problemă atunci când voi ajunge la maturitate, însă, ce să vedeți? Nuuu, nici pe departe, acneea pur și simplu n-a vrut să-mi dea pace! Îi place la mine, o dată la câteva luni reapare parcă cu scopul de a-mi mai scădea stima de sine. Însă fiind momentan în perioada de acalmie, nu știe că m-am înarmat astfel încât să o anihilez la prima încercare!

Măștile de față 7th Heaven

Îmi purific tenul o dată pe săptămână pentru a mi-l menține tot timpul curat este aplicarea unei măști de față. De regulă, acest lucru se întâmplă în weekend, cu precădere sâmbăta. Atunci mă hotărăsc să-mi dedic 10 minute de relaxare profundă.

Recent am testat trei dintre măștile de față 7th Heaven, două sub formă de șervețel și una peel-off.

thumbnail (10).jpg

Mască de față peel-off cu arbore de ceai 7th Heaven

Prima mască încercată a fost cea peel-off cu arbore de ceai deoarece eram convinsă că nu o să-mi fie dăunătoare. Dimpotrivă, pentru că eu și arborele de ceai suntem prieteni de multă vreme, adesea el mă salvează de micii inamici.

7th HeavenPrima remarcă pe care o pot face este că acest plic are conținut cât pentru două utilizări. Clar aș fi făcut risipă dacă mi-aș fi aplicat pe față tot plicul o dată. Aplicarea acestei măști se face foarte ușor, pur și simplu se ia conținut din plic și se întinde pe față. Vă puteți folosi fie de degete, fie de o pensulă special concepută pentru aplicarea măștilor de față.

Dintre cele trei măști aceasta este singura care necesită un timp mai mare de acțiune, respectiv 20-25 min. Apoi se îndepărtează prin exfoliere odată cu celulele moarte și toate impuritățile. Senzația de după e foarte plăcută. Tenul se simte revigorat și foarte fin pentru că ia totodată și pufulețul (inestetic) de pe față.

Mască de față cu nămol brazilian 7th Heaven

Cea de-a doua mască folosită a fost cea cu nămol brazilian, una dintre măștile sub formă de șervețel. Aceasta dispune de decupaje pentru ochi, nas și gură. Singura grijă a persoanei care o utilizează este poziționarea corectă și apoi are liber la relaxare timp de 10 minute.

7th HeavenÎn ceea ce mă privește a fost pentru prima dată când am încercat o astfel de mască de față. Surprinzător, mi-a plăcut foarte mult! Mirosul acesteia m-a cucerit deoarece e unul dintre preferatele mele – fructele de pădure îmi plac sub orice formă. Îmi place fie să le mănânc, fie sub formă de creme sau de măști de față.

După cele 10 minute n-am făcut altceva decât să-mi clătesc fața în primă fază cu apă călduță. Apoi am clătit cu apă rece pentru a-mi închide porii. Senzația de după a fost una foarte plăcută, mirosul a persistat în piele.

Mască de față cu argilă glaciară 7th Heaven

Ultima, dar nu cea din urmă mască de față încercată a fost cea cu argilă glaciară. Aceasta este, de asemeni, tot sub formă de șervețel.

7th HeavenȘi aceasta mi-a plăcut, am simțit o mireasmă de struguri și cumva o senzație de răcorire în timp ce-și făcea efectul. După utilizare am clătit întâi cu apă călduță, apoi cu apă rece și m-am bucurat din plin de senzația reconfortantă.

Concluzia de după? Îmi plac mult de tot aceste măști de față de la 7th Heaven și am de gând să le vânez. Mă voi uita după ele atât online cât și în magazine, deoarece îmi doresc să încerc și alte variante. Chiar au adus numai beneficii tenului meu, de aceea le recomand cu încredere tuturor.

Voi ați încercat măștile acestui brand? Ați fost mulțumite de ele? Le-ați recumpăra?

 

 

 



31 thoughts on “Măștile de față 7th Heaven – 10 minute de relaxare”

Dă-i un răspuns lui andreiabutnaru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.