Frangipani Monoi – ELEMIS

Frangipani Monoi – ELEMIS

Nu cred că mai este o noutate faptul că parfumul pe care alegem să îl folosim vorbește pentru noi. Ne putem da seama despre cum este o persoană numai simțind parfumul acesteia. Acest lucru este posibil deoarece fiecare tipologie umană se orientează către o anumită categorie de parfumuri. Ca de exemplu persoanele sportive sau energice aleg să utilizeze arome proaspete, fresh. Pe când cele romantice preferă să își învăluie trupul în miresme dulci, florale. În ceea ce mă privește, parfumurile orientale sunt în deplină concordanță cu mine, cu personalitatea mea. Se pliază excelent pe felul meu de a fi, mă reprezintă în totalitate și mă trimit cu gândul la zeițele din Orientul Antic. Și nu este vorba numai despre parfumuri. Recent am făcut cunoștință cu două produse ale unei game de lux numită Frangipani Monoi aparținând brand-ului ELEMIS, am avut ocazia de a încerca loțiunea și uleiul pentru corp.

Frangipani Monoi Elemis 1

Eu și parfumeria

Încă de când am făcut cunoștință cu această minunată lume a parfumurilor mi-am dat seama de un lucru. Acela că singura categorie care mi se potrivește mănușă este cea a parfumurilor cu tentă orientală. Prin experimentare am făcut această constatare și chiar îmi aduc aminte zâmbind despre reacțiile pe care le aveam atunci când foloseam ceva ce nu mi se potrivea. Parcă abia așteptam să ajung acasă și să fac duș pentru a elimina mirosul respectiv de pe piele.

Cremă de corp luxuriantă Frangipani Monoi ELEMIS

Crema pentru corp Frangipani Monoi reprezintă o combinație foarte interesantă. Ingredientele active ale acesteia sunt următoarele:

  • ulei de Macadamia;
  • ulei de Susan;
  • ulei exotic de Monoi tahitian;
  • extract de flori de Tiare și flori Frangipani;
  • ulei Coprah.

Rezultă astfel un produs fin, de culoare albă care se absoarbe foarte repede în piele lăsând-o incredibil de catifelată. Este deosebit de parfumată, mireasma opulentă a acestei creme menținându-se pe piele ore întregi de la aplicare.

Frangipani Monoi Elemis 2

Dat fiind faptul că această cremă luxuriantă pentru corp este în varianta travel size de 50 ml am ales să o folosesc cu măsură. Astfel, o folosesc mai mult pe post de cremă de mâini pentru a mă bucura cât mai mult timp de ea. Per total, îmi place foarte mult și este ceea ce mi-ar plăcea să folosesc mereu de acum înainte.

Ulei de corp Frangipani Monoi ELEMIS

Ce vă pot spune despre uleiul pentru corp este că m-a cucerit încă dinainte de a-l folosi propriu-zis. Asta datorită recipientului din sticlă și cu dop metalic în care este îmbuteliat. Practic, așa trebuie să arate un produs de lux. Iar respectul față de clienți se reflectă în calitatea ambalajelor produselor, după părerea mea.

După cum arată uleiul pentru corp Frangipani Monoi aș putea spune despre acesta că este un elixir al frumuseții. Și recunosc faptul că sunt puțin cam zgârcită cu cei 35 ml ai săi. Nu de alta, dar intenționez să mă răsfăț cu el cât mai mult timp posibil.

Pe lângă ingredientele menționate mai sus, în descrierea cremei de corp, acest ulei mai are în compoziție și ulei de cocos. Din această cauză se solidifică dacă îl țineți la temperaturi scăzute, însă își revine la normal dacă îl puneți la bain-marie.

Frangipani Monoi Elemis 3

Deși este un ulei, acest produs se absoarbe în piele instantaneu, nu lasă film gras la suprafața acesteia și o hidratează în profunzime. Iar ceea ce mă încântă pe mine cel mai mult este faptul că este multifuncțional. Poate fi folosit și pe corp, dar și ca ulei pentru cuticule sau pentru păr. Mai are rost să vă spun cum vă miroase părul după utilizarea acestuia? 🙂

Pentru cineva care iubește miresmele orientale este demențial! Și vă mai spun un secret! Dacă îl aplicați pe zonele unde pulsează sângele (după urechi, la încheietura mâinii) nici nu mai este nevoie să folosiți parfum.

În încheiere

Pe mine această gamă Frangipani Monoi de la ELEMIS m-a fascinat pur și simplu! Are o mireasmă pe care eu o îndrăgesc și pe care o căutam de multă vreme, așa că îmi doresc foarte mult și variantele full size ale celor două produse. Pentru mine este o încântare să le folosesc, mă fac să mă simt ca o zeiță urbană!

Dacă v-am făcut curioase despre acestea, puteți achiziționa loțiunea pentru corp de aici, iar uleiul de aici.

Ați încercat vreun produs aparținând acestui brand? V-a plăcut?

 

 

 



18 thoughts on “Frangipani Monoi – ELEMIS”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.