Gama de machiaj Tropical de la Flormar

Întotdeauna am apreciat faptul că locuiesc într-o țară care a fost binecuvântată cu o climă temperat continentală de tranziție, cu patru anotimpuri distincte, respectiv primăvară, vară, toamnă și iarnă. M-am bucurat că acestea nu sunt doar niște cuvinte în dicționar și că am putut lua contact cu fiecare anotimp în parte.

Însă trecând de acest aspect, de-a lungul anilor mi-am dat seama că dintre cele patru anotimpuri cel mai tare mă încântă vara și aș putea vorbi la infinit despre aspectele care mă fac să o prefer în detrimentul celorlalte trei.

Pur și simplu, zilele senine și însorite de vară mă încarcă cu energie și îmi hrănesc pofta de viață! Ador plimbările lungi pe malul mării, briza care îmi răcorește fața și-mi scaldă părul, iubesc să mă bronzez natural și să port haine ușoare și fluide care să-mi evidențieze bronzul și lista poate continua. Practic, mă încântă absolut tot ceea ce presupune vara!

În fiecare an, când toamna începe să-și intre serios în drepturi, mă cuprinde o stare de melancolie și în mintea mea se derulează momentele verii ce tocmai a apus. Nu mă ține mult, însă experimentez această stare în fiecare an. Vouă vi se întâmplă asta?

Tocmai ce mă consolasem cu gândul că nu mai e mult până la vară (da, da, daaaa… aș vrea eu, dar mai durează!) că m-a cuprins iar starea cu pricina în momentul în care am făcut cunoștință cu gama de machiaj Tropical de la Flormar.

Priviți cam cum arată ambalajul acestor produse și spuneți-mi dacă nu vă trimite direct cu gândul la apusurile de soare din serile de vară:

thumbnail.jpg

Dar să lăsăm melancolia și să vă povestesc câte ceva despre produsele din imagine. Ce vă pot spune din capul locului este că eu le văd ca pe niște produse special concepute pentru a fi folosite cu preponderență vara.

thumbnail (3).jpg

Nu știu voi cum procedați, însă eu în timpul verii îmi aplic pe față o cremă cu cel puțin 20 SPF, lucru care mă cam împiedică să mă bronzez, însă pentru mine este mult mai important să țin departe (pe cât posibil) ridurile cauzate de razele ultraviolete, pentru că în timp ce ele sunt ireversibile, bronzul natural al feței îl pot obține folosind un strat subțire de bronzer tapotat ușor cu o pensulă de stippling.

Recipientul bronzerului Tropical Sun de la Flormar este unul luxuriant, confecționat dintr-un plastic lucios, calitativ, într-o superbă nuanță de rose-gold, are oglindă încorporată și folie de protecție a produsului.

thumbnail (2)

Eu am bronzerul în nuanța BR01 – Maldives, un maro cald, plăcut și vă pot spune despre acesta că are o textură foarte fină, o pigmentație bună, nu este prăfos, se așterne pe față uniform și conferă tenului un bronz natural, lăsându-l foarte catifelat la atingere. Chiar dacă este bronzer, nu-l voi uita în sertar până la vară, ci îl voi folosi pe post de blush.

nhhg

V-am făcut și un swatch pentru a vă face o idee despre nuanța acestuia:

tffhhh.jpg

În ceea ce privește machiajul buzelor, lipgloss-urile n-au fost niciodată preferatele mele deoarece eu având deja buzele destul de groase de la mama natură, luciul conferit de acestea mi le face să pară și mai voluminoase.

Și cum în toate există și o excepție, în cazul de față poartă numele de Tropical Plumping Lipgloss de la Flormar.

ytr.jpg

Părerea mea este că acest produs e mai mult decât un simplu lipgloss pentru că pe lângă faptul că are pigmentația unui ruj, acesta conține agenți de volumizare a buzelor și le conferă o senzație mentolată, răcoritoare pe tot parcursul purtării. După aplicarea acestui lipgloss buzele mele arată foarte sexy, cumva ca după o injecție cu botox, au un aspect mult mai plin dar plăcut vizual și sunt foarte bine conturate. În ceea ce privește rezistența acestuia, se estompează câte puțin atunci când mâncați/beți/sărutați, dar nuanța rămâne impregnată pe buze toată ziua.

Aplicatorul este unul obișnuit, dar cu care m-am acomodat de la prima utilizare.

nm.jpg

Al meu este în nuanța 02 Summer Pink, un roz deschis foarte plăcut care după părerea mea se potrivește foarte bine în combinație cu pielea bronzată:

tf.jpg

Cât despre rujurile roșii, probabil știți deja că n-aveți cum să dați greș cu ele și că le puteți purta în orice situație și indiferent de anotimp.

Eu am în colecția mea rujuri roșii de la mai multe brand-uri, însă am adăugat și unul Tropical Lipstick de la Flormar. Îmi place că are ambalajul metalic, mă trimite cu gândul la produsele de lux.

mnb

De regulă prefer rujurile mate, dar am simțit că era cazul să am și unul clasic.

hj.jpg

Are o textură cremoasă, se aplică cu ușurință – pur și simplu alunecă pe buze, hidratează foarte bine, are o pigmentare acceptabilă și rezistă pe buze cât un ruj obișnuit, nu este persistent, însă îl puteți reaplica ori de câte ori simțiți nevoia să o faceți, pentru că nu este genul de ruj care să încarce buzele sau să crape inestetic.

Ca un pont, am sesizat că are o mai bună rezistență atunci când este aplicat peste o bază (tehnica creionului).

Dacă vă tentează și pe voi să-l achiziționați, aflați că este nuanța 05 Vibrant Red:

thumbnail (1).jpg

Și să nu uităm de machiajul ochilor: din colecția despre care am ales să vă povestesc astăzi am un fard de pleoape mono Summer Metallics.

thumbnail (5).jpg

Apelez la acest fard mai ales atunci când sunt pe fugă pentru că îl aplic pur și simplu cu degetul inelar, tapotându-l ușor pe pleoape. Îmi place textura acestuia fină și cumva cremoasă, nu e prăfos, are aderență bună și cu, dar și fără bază pentru fardul de pleoape.

Nuanța acestuia este foarte interesantă, se numește 04 Gorgeous Cashmere și este un verde închis spre gri, ușor sidefat, care pe piele se vede cam așa:

thumbnail (6).jpg

Pigmentația acestui fard de pleoape este chiar ok, însă e adevărat că este mai intens atunci când e aplicat peste o bază pentru fardul de pleoape. Ca idee, eu pe timp de zi îl folosesc fără bază, iar când e vorba de un machiaj de seară, cu bază (fie ea tehnica creionului sau o una cremoasă din comerț).

În încheiere, mă declar plăcut surprinsă de evoluția celor de la Flormar, cunosc acest brand încă din adolescență, practic crescând odată cu ei am putut observa cât de mult s-au dezvoltat și mă bucur că au avut un parcurs ascendent, produsele acestora fiind astăzi folosite de multe dintre vedetele showbizz-ului autohton. Îmi plac noile recipiente, îmi place că fiecare produs este ambalat în cutie de carton, practic așa procedează o firmă care se respectă și care își respectă clienții!

Voi ați încercat produse Flormar? Aveți unul preferat?

 

 

 



24 thoughts on “Gama de machiaj Tropical de la Flormar”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.