Epsilon – remodelare corporală și slăbit

Nu știu voi cum sunteți, însă eu dintotdeauna am o oroare de spitale la modul general, numai când intru în ele mă ia cumva cu stare de leșin, chiar dacă sunt clinic sănătoasă. Pur și simplu e o fixație de-a mea, probabil o fobie, drept pentru care de când mă știu am fost preocupată de sănătatea mea și am încercat pe cât posibil să mi-o mențin în parametri normali ca să nu fiu nevoită să apelez la servicii medicale.

Preocuparea aceasta nu a constat doar în a avea grijă de a nu contracta diverși viruși, ci a avut legătură cu corpul meu per-ansamblu. Este important să ne simțim bine în pielea noastră pentru că în ea vom trăi până la sfârșitul vieții, nu-i așa?

Vă povesteam pe blog acum câteva luni de zile despre cele 10 alegeri care mi-au îmbunătățit vizibil calitatea vieții, însă pe lângă faptul că am continuat să am grijă în ceea ce privește alimentația și să alerg sau să fac exerciții fizice ori de câte ori îmi permite timpul, era imperios necesar să apelez și la un specialist în remodelare corporală, deoarece după ce pierzi câteva kilograme corpul are nevoie de asta.

Să ne întelegem, nu am fost niciodată o persoană supraponderală, însă – ca orice reprezentantă a sexului frumos – am avut la un moment dat un surplus de kilograme care mă deranja și care (poate) îmi scădea stima de sine, așa că am luat măsuri.

Și nu mă deranjau kilogramele în plus cât mă deranja celulita din zona coapselor, care mă împiedica să port fuste mini sau pantaloni scurți (de jenă).

Inamicul no. 1 al femeilor intitulat sugestiv ”celulita” poate fi combătut în intimitatea căminului vostru până la un anumit punct. Adică masajele locale (executate corect) cu creme/uleiuri anticelulitice dau rezultate, însă la un moment dat veți constata (ca și mine) că mai rămâne ”ceva acolo” indiferent ce ați face. Practic, atunci este momentul când ar trebui să vă lăsați pe mâna unui specialist.

Ajunsă în punctul respectiv, recunosc că mi-a venit mănușă Epsiloniada deoarece am avut oportunitatea de a încerca un tratament corporal la alegere, în mod gratuit, în incinta și sub atenta supraveghere a personalului salonului Epsilon din Galați.

sigla

Mi-a fost greu să mă decid, deoarece salonul are o gamă foarte variată de tratamente:

Dintre toate cele de mai sus eu am considerat că la momentul actual cel mai mult aș avea nevoie de tonifiere așa că acela a rămas stabilit.

Fiind Epsiloniada (Salonul sărbătorește 2 ani de la înființare! Mulți ani înainte!), fiecare client este întâmpinat cu bunătăți precum cele din imaginea de mai jos:

thumbnail (1).jpg

După îndulcire urmează o consultație de aproximativ 15 minute în cadrul căreia clientei îi sunt masurate circumferințele zonelor vizate de tratament, este cântărită și apoi palpată pentru determinarea gradului de celulită. Eu am fost fericită să aflu că pe abdomen, șolduri și fese am o celulită de gradul I (cel mai uşor grad), iar pe coapse I spre II (despre existența aceleia știam, e cea despre care vă spuneam că n-aveți cum să luptați cu ea decât pe această cale, a remodelării corporale).

La finalul consultației am convenit că pentru diminuarea (și apoi eliminarea) celulitei de pe coapse am nevoie de radiofrecvență + vacuum, ele efectuându-se exact în ordinea menționată, imediat vă detaliez de ce.

Radiofrecvența este o procedură care se folosește cu scopul combaterii celulitei și întineririi pielii și presupune aplicarea de radiații electromagnetice pentru a accesa cele mai pofunde straturi ale pielii, încălzind-o local și micșorând volumul adipocitelor prin activarea metabolismului acestora.

Senzația pe care o veți experimenta în timpul procedurii de radiofrecvență este una de încălzire locală, suportabilă și reconfortantă.

Vacuum-ul corporal este un tratament anticelulitic care se efectuează pentru toate gradele de celulită (I-IV), procedura constând într-un masaj de tip aspirație în urma căruia celulele adipoase se desprind și se sparg, eliminându-se stratul de grăsime subcutanată prin intermediul drenajului limfatic.

Senzația resimțită este identică cu aceea a plimbării unei ventuze pe piele și dacă inițial este posibil să simțiti o ușoară durere, după primele 5 minute îl veți percepe ca pe un masaj ceva mai apăsat.

De ce se efectuează procedurile în ordinea menționată? Pentru că radiofrecvența ajută la încălzirea grăsimilor făcându-le mai ușor de înlăturat, fiind apoi dislocate cu totul de către vacuum.

Ce vreau să vă aduc în vedere este următorul aspect: nu vă așteptați la rezultate uimitoare peste noapte dacă nu aveți și voi aportul vostru în toată problema asta. Ar trebui să adoptați o alimentație cât mai sănătoasă și mai echilibrată, să faceți mișcare fizică ori de câte ori vă permite timpul și-apoi tratamentele de remodelare corporală să vină ca un bonus, pentru a avea rezultatele scontate.

thumbnail (2)

Personalul salonului Epsilon este unul tânăr, prietenos, dedicat, care explică în detaliu fiecare procedură ca să știți exact ce urmează să se întâmple și cam ce senzații veți resimți în urma acestora.

Eu am petrecut mai bine de o oră la salon și m-am simțit ca acasă, cu siguranță voi reveni pentru a-mi continua ședințele începute, mai ales pentru că am experimentat o plăcută senzație de apartenență. E fain să te simți bine primit și să nu fii tratat cu superioritate de către personalul salonului. Acesta este un lucru care te face să revii.

În plus, salonul este dotat cu aparatură de înaltă performanță, astfel că rezultatele procedurilor aplicate sunt vizibile încă de la prima ședință, fără nicio exagerare.

Mai mult decât atât, dând like paginii de Facebook a salonului veți fi mereu la curent cu toate promoțiile și reducerile practicate de aceștia (în fiecare lună vin cu o ofertă nouă!).

afis

Voi ați apelat la tratamente de remodelare corporală? Ce îmi recomandați să mai încerc pe viitor?



20 thoughts on “Epsilon – remodelare corporală și slăbit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.