Fond de ten 1 2 3 Perfect – Bourjois Paris

De multe ori m-am gândit cum am fi arătat noi, femeile posesoare de ten ”cu probleme”, dacă nu s-ar fi inventat fondul de ten sau cu ce am fi putut să îl înlocuim astfel încât să arătăm cât de cât decent și să nu speriem pe nimeni atunci când ieșim în societate. 🙂

În ceea ce mă privește, mama natură s-a gândit că nu m-ar deranja foarte tare (NOT!) un ten mixt cu tendințe acneice, iar faptul că m-a lipsit de inesteticele cearcăne nu a compensat deloc acneea deranjantă și uneori dureroasă care de multe ori și-a lăsat amprenta pe tenul meu prin semnele post acneice vineții ce se cereau musai camuflate cumva.

Dacă pe parcursul adolescenței mele nu existau pe piață foarte multe opțiuni în materie de fond de ten, iată că cel puțin în ultimii 5 ani (cu aproximație, bineînțeles) industria aceasta a luat amploare și au fost lansate produse la care poate că nici măcar nu îndrăzneam să visez. Fondul de ten nu mai este doar o pastă colorată menită să-ți schimbe culoarea tenului sau să-ți mascheze puțin imperfecțiunile acestuia, ci e un întreg amestec de pigmenți de diferite culori, conceput cu scopul de a echilibra nuanța tenului indiferent de problemele cu care acesta s-ar confrunta (cearcăne, semne post-acneice, pete pigmentare, rozacee, ș.a.m.d.).

Un astfel de produs este fondul de ten care face obiectul acestei postări, 1 2 3 Perfect de la Bourjois Paris.

23782131_1950003525026850_355375386_n

Până acum de la Bourjois Paris am mai încercat două fonduri de ten, pe acesta și pe acesta, primul mi-a plăcut foarte mult și l-am tot reachiziționat, iar cu al doilea nu prea m-am ”împăcat”, așa încât în momentul lansării noului fond de ten 1 2 3 Perfect nu am stat pe gânduri și l-am achiziționat în nuanța 53, cea mai potrivită tenului meu în acest sezon (vara folosesc nuanțe mai închise, este evident de ce).

În ceea ce privește ambalajul, acesta este din sticlă transparentă și dispune de o pompiță care dozează foarte bine produsul.

Fondul de ten 1 2 3 Perfect este net diferit de restul prin prisma faptului că are în compoziția acestuia un amestec de 3 pigmenți: galben, violet și verde.

Cum ajută fiecare dintre aceștia? Iată:

  • corectorul galben – este folosit pentru a neutraliza nuanțele de violet, mai exact cearcănele vineții, capilarele sparte și chiar vânătăile;
  • corectorul violet – este folosit pentru a neutraliza toate imperfecțiunile cu subton galben și totodată conferă și luminozitate tenului, adică maschează foarte bine vânătăile sau petele depigmentare;
  • corectorul verde –  este folosit pentru a neutraliza roșul, cu alte cuvinte acoperă roșeața pielii (tenul cuperozic, de exemplu).

Și nu, nu este necesar să învățați toate aceste reguli! Este suficient să aruncați o privire pe Roata culorilor (ROGVAIV) și să vedeți pe aceasta ce nuanță se opune culorii inamicului cu care vă confruntați (galben se opune lui violet și viceversa, iar verdele se opune roșului). Simplu, nu-i așa?

Și nu este doar despre pigmenți. Ce am observat la fondul de ten 1 2 3 Perfect de la Bourjois Paris este că are un finish ușor pudrat. Atingându-mi fața am experimentat o senzație interesantă, ca și cum mi-aș fi trecut mâna printr-o catifea pudrată! Ce mi se pare și mai fain este că deși m-aș fi așteptat ca textura aceasta pudrată să implice o matifiere a tenului, acest lucru nu s-a întâmplat, rezultatul constând într-un ten cu aspect porțelanat, însă cât se poate de natural și de luminos! Mi-a acoperit perfect toate imperfecțiunile tenului și i-a conferit un aspect sănătos, radiant!

Din punct de vedere al rezistenței, promite ”să stea cumințel” pe ten până la 16 ore, însă eu îl aplicam de regulă dimineața, iar seara la culcare când mă demachiam arăta intact (chiar și în zona T), fără să îl fixez cu nimic. Vă dați seama cam cât de surprinsă am fost, mai ales că în general cel mai repede îmi migrează fondul de ten de pe nas.

Chiar nu m-am așteptat să fiu așa de încântată de acest produs, însă dintre toate cele încercate de mine până în prezent acesta categoric are ceva în plus, este mai aparte. Aș îndrăzni să afirm că este combinația ideală pentru orice tip de ten.

Are o mare bilă albă de la mine și este capul listei de cumpărături!

Mâna sus cine l-a încercat! Mulțumite sau nu?
Follow my blog with Bloglovin



20 thoughts on “Fond de ten 1 2 3 Perfect – Bourjois Paris”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.