Tratament cremă anti-perspirant – Vichy

Transpiraţia reprezintă un fenomen absolut normal cu care toată lumea se confruntă, prin care corpul nostru îşi reglează temperatura şi prin intermediul căreia se elimină o parte din toxinele organismului. 

Probabil ați observat că transpirăm mai intens în zonele în care avem o densitate mai mare a glandelor sudoripare, precum zona axilelor, a palmelor şi a tălpilor.

În ceea ce mă privește, nu am considerat niciodată că aș avea o transpirație abundentă, poate doar atunci când alerg sau fac exerciții fizice, însă nici atunci nu e de speriat.

Cu toate acestea, la un moment dat chiar nu mai știam ce deodorant să mai folosesc, pentru că încercasem tot ce se poate din magazine și îmi doream ceva nou, așa încât mi-a venit ideea să arunc o privire și în farmacii, să văd ce mi-ar putea face cu ochiul și m-am oprit asupra produsului despre care vă scriu astăzi: tratamentul cremă anti-perspirant de la Vichy.

25497141_2021081458173192_1763986278_n.jpg

Recipientul acestui tratament cremă este confecționat din plastic, e destul de asemănător cu cel al cremelor de mâini și conține 30 ml de produs.

25463916_2021081371506534_86603475_n

Așa cum am intuit, tubul dispune de un mic orificiu de eliberare a produsului și de un capăt neted și rotunjit special conceput pentru a-l masa în piele până la absorbția completă.

25488772_2021081354839869_182476208_n

Tratamentul cremă anti-perspirant de la Vichy are o modalitate de aplicare foarte interesantă și nu, nu mă refer la faptul că se aplică într-un strat subțire și se masează până la absorbție, ci la frecvența cu care se aplică acest produs.

V-am făcut curioase? Vă detaliez mai jos.

Produsul se aplică astfel:

  • săptămâna 1: luni, marți, miercuri, joi DA, iar vineri, sâmbătă și duminică NU;
  • săptămâna 2: luni, miercuri, vineri DA, iar marți, joi, sâmbătă, duminică NU;
  • săptămâna 3: luni, marți, DA, iar miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică NU.

Cum vi se pare? Interesant, nu-i așa? Și eu am fost surprinsă când am citit instrucțiunile de utilizare, deoarece aveam impresia că se aplică zilnic și imediat am devenit sceptică dar și curioasă în același timp, pentru că abia așteptam să treacă cele 3 săptămâni de tratament ca să mă pot pronunța asupra eficacității sale.

Motivele care m-au oprit până acum în a-mi achiziționa un astfel de deodorant cremă era faptul că trăiam cu impresia că îmi va conferi o senzație de disconfort atunci când voi transpira, că se va absorbi destul de greu, că-mi va lăsa film gras la suprafața pielii și că îmi va păta hainele.

În realitate, nimic din ceea ce am menționat mai sus nu se întâmplă, ci exact opusul!

Tratamentul cremă anti-perspirant de la Vichy este foarte emolient, se întinde și se absoarbe cu ușurință, nu lasă senzație grasă, devine practic invizibil – nicio urmă pe haine și îmi lasă pielea axilei foarte fină la atingere.

Cât despre eficacitate, în cazul meu funcționează de minune și recunosc că nu m-aș fi gândit niciodată că pot sta 5 zile într-o săptămână fără să folosesc deodorant, fără să transpir sau să miros neplăcut. În a treia săptămână am cam stat cu emoții, însă am depășit-o cu brio! 🙂

În cazul meu acest tratament cremă funcționează de minune, îmi place foarte mult și se consumă destul de greu, drept pentru care îl voi reachiziționa pe viitor și îl recomand cu maximă încredere tuturor!

Mai e cineva care a încercat acest produs? Sunteți la fel de încântate de el ca și mine?
Follow my blog with Bloglovin



33 thoughts on “Tratament cremă anti-perspirant – Vichy”

Dă-i un răspuns lui denisasilaghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.