Cremă de mâini Uriage Eau Thermale

Cred că de prea puține ori conștientizăm că mâinile reprezintă una dintre părțile corpului nostru pe care o folosim la orice acțiune întreprindem în viața de zi cu zi și deși ne sunt indispensabile mă gândesc că nu le acordăm atenția cuvenită.

În ce constă această atenție? Foarte simplu: în cazul de față ”atenție” se traduce prin ”îngrijire”. Nu este suficient să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun pentru a le curăța de impurități, ci ar mai trebui ca cel puțin o dată pe zi să ne aplicăm o cremă pentru mâini fie nutritivă, fie hidratantă ori intensiv reparatoare (după caz) deși eu aș zice să folosim un astfel de produs ori de câte ori este nevoie, nu numai atunci când pielea mâinilor o cere (se degradează vizibil și începe să ne usture).

Eu am folosit o mulțime de creme de-a lungul timpului, mai ieftine sau mai scumpe, unele mi-au plăcut și m-au ajutat, altele mai puțin, dar astăzi am plăcerea de a vă povesti despre cea mai lejeră cremă de mâini încercată de mine până acum, Uriage Eau Thermale.

25488959_2021081648173173_1051328493_n

De ce spun lejeră? Deoarece cu toate că îmi simt mâinile hidratate în profunzime și vizibil catifelate, aceasta nu îmi lasă film gras la suprafața lor și nici nu mi le simt lipicioase sau încărcate. Mi se pare cea mai ușoară hidratare din toate câte am testat până acum. Mirosul acestui produs persistă ore bune în piele și este unul foarte discret și delicat, pe mine mă duce cu gândul la briza mării.

Crema de mâini Uriage Eau Thermale are printre altele 4 ingrediente esențiale, după cum urmează: unt de Shea (hrănitor), glicerină (hidratantă), vitamina E (anti-oxidantă, anti radicali liberi) și apă termală Uriage (calmantă, anti-iritantă).

Una peste alta, eu sunt așa de încântată de acest produs, încât și ambalajul acestuia mi se pare altfel, deși poate vouă nu vi se pare nimic deosebit la el! :)) O particularitate a recipientului ar fi orificiul de evacuare a produsului care este conceput astfel încât să elibereze crema în cantități mici pentru a evita surplusul/risipa.

Ce să mai… E una dintre cele mai bune achiziții făcute de mine până acum, drept pentru care o recomand cu încredere tuturor!

Cine a mai încercat crema de mâini Uriage Eau Thermale? Cum vi s-a părut? Ați fost la fel de încântate ca mine?
Follow my blog with Bloglovin



4 thoughts on “Cremă de mâini Uriage Eau Thermale”

  • Si eu folosesc acesta crema si sunt foarte multumita de ea.In ultima luna am avut o problema la mana dreapta – pielea imi era foarte uscata (probabil de la detergent vase, solutii curatat etc. in combinatie cu frigul de afara). Asadar am ajuns la concluzia ca e cazul sa imi inlocuiesc crema de maini Elmiplant de care eram destul de multumita pana acum, dar care nu mai facea fata nevoilor pielii mele de pe maini. Recomand cu caldura acesta crema. Am luat-o de pe farmaciatei.ro cu 15 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.