Clinique Moisture Surge

Știm cât de importantă este hidratarea pielii în orice anotimp, nu doar în cele reci, dar la fel de bine știm cât de diferite suntem una față de alta, de aici și diversitatea de tipuri de piele: normală, sensibilă, grasă, acneică, mixtă.

Cu tenul este exact la fel, doar că acestuia trebuie să îi acordăm o și mai mare atenție prin prisma faptului că (alături de mâini) este partea corpului cea mai expusă factorilor externi și pe care nu îl putem acoperi/proteja cu nimic (în afară de creme/seruri), fiind nevoite să îl expunem ca atare.

Hidratarea pielii și implicit a tenului ar trebui să fie precum consumul apei: așa cum avem grijă să ne hidratăm pe interior consumând zilnic apă, tot la fel ar trebui să ne preocupăm și de aspectul celui mai mare organ al corpului uman, respectiv pielea.

Cât privește tenul în mod particular, știu că sunt și persoane pe care utilizarea regulată a unei creme de față le dezgustă prin prisma faptului că le rămâne un film gras la suprafața acestuia, destul de inestetic și care contribuie (evident, în mod negativ) la migrarea machiajului de pe față.

Am fost și eu acolo la un moment dat și îndeosebi vara aveam tendința de a respinge categoric orice cremă de față exact din acest motiv.

Dar pentru toate persoanele care se regăsesc în situația de mai sus pot spune că am o soluție: Clinique Moisture Surge se numește și îl consider un produs-minune.

22471529_1988968568051148_474184303_n.jpg

Ce îl face atât de special? În primul rând textura acestui produs este una de gel ușor aerat care se absoarbe complet în piele aproape instantaneu. Nici vorbă de film gras la suprafața pielii, dimpotrivă, finish-ul este unul catifelat, mătăsos, conferind tenului o finețe aparte pe care eu o pot compara cu cea a pudrei.

Este conceput spre a fi folosit de către toate tipurile de ten, stimulează producția de acid hialuronic proprie pielii, nu conține alcool, parfum, parabeni și grăsimi, putând fi folosit fără probleme și ca bază pentru machiaj. Vă spun din experiență că fondul de ten aderă foarte bine pe acesta și nici nu migrează de pe ten peste zi. Și nu în ultimul rând, cel mai important aspect, tenul se simte hidratat, senzație care se menține pe parcursul întregii zile! Clar, Clinique Moisture Surge este un produs cu totul și cu totul revoluționar, care mie îmi place la nebunie!

Deși este un produs high-end poate nu foarte accesibil, ce este de reținut e faptul că se consumă destul de greu, folosind-ul zilnic puteți avea dintr-un astfel de recipient luni bune, în concluzie chiar se merită investiția așa că îl recomand cu mare încredere tuturor!

Cine a testat deja acest produs? Care sunt impresiile de după testare?
Follow my blog with Bloglovin



1 thought on “Clinique Moisture Surge”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.