Balsam pentru păr NIVEA Hairmilk

Hi, beautiful!

Sunt întrebată destul de des cum îmi întrețin părul lung și cu un aspect cât de cât sănătos, dar până când voi avea inspirația necesară pentru a vă spune povestea părului meu, vă voi scrie câteva cuvinte despre cel mai recent balsam pentru păr consumat de către mine din gama NIVEA Hairmilk.

Probabil ați observat și voi cam câtă reclamă i s-a făcut încă de la lansare, așa că n-aveam cum să nu încerc nimic din această gamă. Și am început testarea destul de atipic, mi-am achiziționat mai întâi balsamul pentru păr și mai apoi șamponul (căruia îi voi face un review într-o postare viitoare, momentan aștept să-l consum pe tot ca să-mi pot forma o părere corespunzătoare despre acesta).

20170501_191222.jpg

Așa cum reiese și din imaginea pe care am atașat-o mai sus, NIVEA Hairmilk este disponibil în trei variante, pentru fir gros, normal și subțire.

În ceea ce privește balsamul pentru păr, eu am ales varianta potrivită mie și anume cea pentru firul gros.

20170501_191316.jpg

Acesta are o textură groasă dar fină, ușor satinată, se distribuie perfect uniform pe suprafața părului și se clătește cu ușurință, rezultatul folosirii acestuia fiind demn de un WOW! Părul rămâne suplu și mătăsos, de îți este mai mare dragul să te joci cu mâna în el.

Pentru prețul acestuia, pot spune despre balsamul pentru păr de la NIVEA Hairmilk că este foarte, foarte bun, de aceea v-il recomand și vouă cu toată încrederea!

Follow my blog with Bloglovin



2 thoughts on “Balsam pentru păr NIVEA Hairmilk”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.