Apă de parfum Dreamz by Chris Adams Perfumes

Hi, gorgeous!

Pe când îmi făceam ”inventarul” colecției de parfumuri mi-am dat seama că am omis să vă scriu despre unul ușor mai aparte.

În cazul în care mă urmăriți știți deja, iar dacă nu, vă spun acum că în topul miresmelor mele preferate se află cea floral-orientală.

Evident, pentru mine era de neconceput să nu am cel puțin un parfum oriental, original, ”de la mama lui”, iar cel care mi-a încântat simțurile a fost Dreamz de la casa Chris Adams Perfumes și e posibil să nu cunoașteți acest brand, însă vă las aici link către site-ul acestuia pentru a vă delecta.

Apa de parfum Dreamz de la Chris Adams Perfumes vine ambalată într-un toc foarte elegant și cu o formă interesantă care încadrează perfect recipientul, confecționat la exterior din piele ecologică albă, pe interior căptușit cu catifea, iar atât numele parfumului cât și cel al brand-ului sunt ieșite în relief.

20170425_123313.jpg

Forma sticlei apei de parfum este de-a dreptul splendidă, trimite cu gândul la o piatră prețioasă, multifațetată și chiar păstrează în sine o mireasmă deosebită.

20170425_123011.jpg

Iar ca să vă faceți o idee despre cum miroase apa de parfum Dreamz de la Chris Adams Perfumes, o voi descrie mai jos:

  • note de vârf – lămâie, zmeură, neroli;
  • note de mijloc – gardenie, iasomie, floare africană de portocal;
  • note de bază – patchouli, miere.

Se întâmplă deseori ca un parfum care îmi place atunci când îl miros direct din recipient să nu mă mai încânte când îl aplic pe piele, însă Dreamz se adaptează minunat pH-ului meu astfel încât pot afirma cu tărie că mă identific cu el.

Deși reprezintă combinarea câtorva arome, această apă de parfum conferă o eleganță aparte femeii care îl poartă și reprezintă o mireasmă rar întâlnită care cu siguranță vă va scoate din anonimat!

Și pentru că sunt convinsă de faptul că nu sunt singura împătimită a parfumurilor orientale, vă las aici link către importatorul direct al acestui parfum și al câtorva zeci de astfel de parfumuri orientale.

De altfel, eu am achiziționat această apă de parfum la preț întreg (165 lei pentru recipientul de 100 ml), însă am constatat cu stupoare că la momentul actual este la ofertă la doar 65 lei aici, așa că dacă vă încântă și pe voi, puneți mâna pe el pentru că precis la prețul acesta stocul este limitat!

Cui îi mai plac parfumurile orientale? A mai încercat cineva acest parfum?
Follow my blog with Bloglovin



6 thoughts on “Apă de parfum Dreamz by Chris Adams Perfumes”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.