Produse de machiaj Paese

Hello!

Acum câteva luni de zile am avut oportunitatea de a îmi alege câteva produse Paese pentru a le încerca și a împărtăși cu voi impresiile de după testare, le primisem și le făcusem niște poze tare drăgălașe, dar pe care le-am pierdut din nefericire din cauza unui accident pe care l-a suferit vechiul meu laptop în care erau salvate acestea, însă pentru a-mi face datoria am descărcat pozele de pe internet, ca să le puteți repera mai ușor în caz că doriți să le achiziționați pe viitor. Nu am dorit să le fotografiez consumate pentru că mi s-a părut inestetic (de altfel, eu chiar am piticul acesta pe creier, să fac poze produselor atunci când sunt noi și nu când sunt în curs de folosire).

Singura imagine reală a acestor produse care mi-a mai rămas a fost postată chiar în ziua în care le-am primit, pe contul meu de Instagram:

capture-20170716-172613

Mi-am ales produse pentru un machiaj (aproape) complet: fond de ten, fard pentru sprâncene, tuș gel pentru pleoape, blush și ruj.

Voi începe să vă povestesc despre ele în ordinea în care au fost enumerate mai sus.

Fond de ten Paese Long Cover Fluid

capture-20170716-150859.png

Este un fond de ten cu o consistență groasă și cu putere de acoperire medie spre mare, ambalat într-un recipient de 30 ml din sticlă ce nu are pompiță dar în schimb vine dotat cu o paletuță cu care vă puteți distribui produsul pe față înainte de a începe să-l uniformizați.

Prima dată l-am aplicat cu ajutorul degetelor și nu am fost mulțumită de rezultat, îmi rămăseseră ceva brazde pe față, însă a doua oară m-am folosit de o pensulă deasă gen kabuki și am reușit să îl fac să arate cum trebuie prin mișcări rapide de tapotare.

Tocmai asta e și ideea, că în primă fază poate nu o să vi se pară wow, însă după câteva minute când începe să se adapteze tenului vostru, arată natural și cu un aspect ușor satinat, plus că acoperă foarte bine imperfecțiunile și rezistă pe parcursul întregii zile fără să se adune în liniile fine.

Acest fond de ten nu este disponibil în foarte multe nuanțe și deși eu am ales-o pe cea mai închisă, nu mi se potrivește, este cam deschisă pentru tenul meu, însă i-am aplicat pe deasupra pudră bronzantă atât cât mi-a fost necesar.

Nuanța aleasă de mine este 03 – golden beige (cea încercuită în imaginea de mai jos).

capture-20170716-150950.png

Fard pentru sprâncene Paese Brow Setter

capture-20170716-164517.png

Consultând nuanțele disponibile ale acestui produs, din imagini mi s-a părut că cea potrivită mie ar fi cea din imagine, Light brown. Ei, ce să vedeți? Nu a fost deloc așa, în realitate este ceva mai deschisă și zic eu că se pretează perfect persoanelor cu părul în nuanțe de blond sau șaten, însă în ciuda faptului că nuanța nu a fost pe măsura așteptărilor mele, l-am folosit în colțurile interne ale sprâncenelor ori de câte ori îmi făceam sprâncenele în degrade.

Totuși, ceva mă face să achiziționez nuanța imediat următoare, mai închisă, care cu siguranță mi s-ar potrivi mănușă, deoarece fard pentru sprâncene mai fain decât acesta nu am folosit! Este foarte pigmentat, foarte fin, se aplică foarte ușor și arată super-natural, lucrez ușor tare cu el!

Ambalajul acestui fard pentru sprâncene îmi place maxim: este confecționat dintr-un plastic mat, dur, foarte calitativ și are în dotare o oglindă mare și o pensulă unghiulară profi.

 

Tuș gel pentru pleoape Paese Artliner

capture-20170716-153556.png

Este un tuș gel de un negru intens, cremos și cu o textură foarte fină, este foarte ușor de folosit, incomparabil cu ce am mai încercat eu până la el.

Pentru aplicarea acestuia am folosit o pensulă unghiulară și vreau să vă spun că deși în ultima vreme mi-am cam pierdut îndemânarea în ale machiajului, m-am descurcat de minune și foarte rapid.

Îmi place acest produs și datorită faptului că este ambalat într-un recipient din sticlă arsă, foarte luxuriant. Ah, și v-am spus că se consumă foarte greu?

capture-20170716-153519.png

 

Fard de obraz Paese Blush Argan Oil

capture-20170716-160618.png

Acest fard de obraz a intrat rapid între preferatele mele în primul rând datorită texturii sale extrem de fine și în al doilea rând deoarece deși în primă fază el este descris ca fiind un produs mat, în contact cu pomeții mei acesta pare să aivă niște irizații luminoase foarte plăcute care reflectă lumina și mă ajută să camuflez cumva micile imperfecțiuni din acea zonă (uneori îmi mai apar niste punctulețe inestetice pe obraji, dar scap de grija lor aplicând acest produs). Ce-mi mai place la el este că este suficient de pigmentat încât să-mi fie suficientă o aplicare.

De asemeni, este printre puținele blush-uri care nu mi-au creat alergii (cred că datorită conținutului de ulei de argan) și care nu ”s-au evaporat” pe parcursul zilei, ci a rămas intact până la demachiere.

Eu îl am in nuanța 35 (cea încercuită în imaginea de mai jos) și îl ador! E perfect pentru vară, îndeosebi!

capture-20170716-160737.png

 

Ruj lichid Paese Silky Mat

capture-20170716-162821.png

Eram în căutarea unui ruj lichid mat într-o nuanță cât mai naturală și astfel am ales acest nude în nuanța 700 (cea din imagine), numai că s-a întâmplat să fie mult prea deschisă pentru buzele mele, dar totuși l-am folosit aplicându-l peste alte rujuri pentru a le matifia, deoarece spre deosebire de alte produse de genul încercate de mine, acesta matifiază buzele aproape instantaneu, conferindu-le totodată un aspect ca de catifea.

Are un aplicator pe gustul meu, știți că eu sunt cam neîndemânatică în ceea ce privește aplicarea rujurilor lichide sau a luciurilor de buze, însă acesta chiar nu mi-a pus probleme.

Mi s-a părut destul de rezistent, nu este lipicios, nu mi-a uscat buzele și nu a migrat de pe acestea chiar dacă am mâncat și am băut, așa că nu am simțit nevoia să îl reaplic.

Per total, îmi place suficient de mult încât să mi-l doresc și în alte nuanțe ceva mai închise.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cam acestea au fost produsele testate de mine și chiar daca trei dintre ele nu mi s-au potrivit ca nuanțe, am găsit eu modalități de a le folosi, pentru că nu aveam cum să le uit prin dulap având în vedere cât sunt de calitative!

În cazul în care experiența mea de testare v-a convins și doriți să vă introduceți și voi unul (sau mai multe) dintre produsele despre care v-am povestit astăzi, tot ce trebuie să faceți este să dați click pe cuvintele roșii din subtitluri și veți fi redirecționate către site-ul de unde vi le puteți achiziționa.

Mânuța sus cine a mai încercat aceste produse de la Paese! Sau ce alte produse de la ei ați folosit? Mai dați-mi și mie idei! 🙂

Vă pup cu drag!
Follow my blog with Bloglovin



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.