Hey, fetelor, am ales să dedic postarea de astăzi unui produs din seria descoperirilor făcute de mine pe site-ul elefant.ro, mai exact o mască pentru păr.
Cumva am încercat să-mi demonstrez că un produs nu trebuie să fie neapărat scump ca să fie și bun, aspect ce mi s-a confirmat în repetate rânduri până în prezent și dacă eu am folosit și am fost încântată, zic să împărtășesc și cu voi pontul pentru ca astfel să faceți cumpărături inteligente și să vă rămână mai mulți bani pentru alte lucruri care vă fac viața mai frumoasă și care vă aduc zâmbetul pe buze!
Mai demult îndrăzneam să mă numesc o ”haircare addict” pentru că acord o deosebită importanță podoabei mele capilare, mai ales că în ultimii ani părul mi-a crescut foarte mult (lucru de care sunt foarte încântată) așa că pentru a-l putea menține în cea mai bună condiție folosesc tot felul de produse menite să îl regenereze și să îl mențină hidratat.
Cea mai recent încercată mască pentru păr este cea cu biotină și colagen de la firma XPEL HAIR CARE, de proveniență din UK, despre care vă spusesem într-una dintre postările trecute că nu am foarte multe informații, dar că acest aspect nu m-a împiedicat să le cumpăr produsele.
Rămăsesem fără mască de păr și chiar aveam în plan să achiziționez una de pe site, câștig de cauză având aceasta. Nu am ales-o dintr-un motiv anume, în mare descrierile măștilor de păr cam semănau între ele, am mers la risc spunându-mi că nu prea am ce pierde, fiind un produs mai mult decât accesibil – 8 lei pt 250 ml.
Masca de păr cu biotină și colagen de la XPEL HAIR CARE are o consistență foarte groasă, dar în același timp prezintă o textură ușor aerată. Partea bună este că ingredientele din compoziția acesteia o fac oarecum grasă, fapt ce face să se consume mult mai greu, dar cu toate astea se curăță din păr cu ușurință și nu lasă film gras la suprafața acestuia.
Această mască se distribuie foarte ușor pe păr, uniform, îl hidratează aproape instantaneu, nu curge și miroase incredibil de bine având o mireasmă luxuriantă care persistă în păr ore bune de la utilizare. De asemeni, suplețea părului se menține până la următoarea spălare, nu este superficială, chiar dacă în fond produsul este unul ieftin.
Pot spune că sunt de-a dreptul încântată de această mască de păr cu biotină și colagen de la XPEL HAIR CARE și cu siguranță o voi recumpăra pentru că își merită banii pe deplin!
O recomand tuturor cu maximă încredere, cu siguranță veți fi încântată de ea!
De curiozitate, a mai îndrăznit cineva să cumpere acest produs? Dacă da, vă place?