Bună, dragile mele!
Produsul despre care vă povestesc în această postare nu știu dacă vă este cunoscut, însă eu l-am descoperit de curând și mi se pare una dintre cele mai bune invenții, așa că n-aveam cum să nu vă scriu despre acesta.
Ați auzit vreodată de săpunul-hârtie? Ce chestie, nici eu, până când l-am descoperit pe site-ul elefant.ro. Începe să-mi placă mult site-ul acesta deoarece de la o vreme descopăr tot felul de produse de calitate superioară și la prețuri mai mult decât accesibile.
Săpunul-hârtie achiziționat de mine este de la firma IDC Institute Beauty & Skincare, importat din Spania, este ambalat în niște cutiuțe foarte drăgălașe, finuțe, ușor de strecurat în geantă sau în buzunar pentru a-l avea mereu la îndemână, este disponibil în mai multe sortimente, fiecare dintre acestea fiind inscripționat cu câte un citat motivațional în limba engleză. Consultând miresmele disponibile, eu mi-am adăugat în coș două cutii din varianta cu mango și rodie.
Și totuși, săpun-hârtie? Da! Puteți vedea cum arată în imaginea de mai jos.
Practic, printr-o tehnologie inovativă, săpunul este tras în foi foarte subțiri asemănătoare hârtiei, fiind astfel foarte bine comprimat așa încât să ocupe foarte puțin spațiu și să-l puteți avea tot timpul la îndemână.
Cum funcționează? Pur și simplu vă umeziți mâinile cu apă și apoi masați săpunul-hârtie între acestea, moment în care veți observa cum se transformă instantaneu într-o spumă densă cu ajutorul căreia vă veți putea curăța mâinile ori de câte ori vă aflați în situația în care vă este necesară spălarea acestora, însă nu dispuneți de confortul de acasă.
O astfel de cutie cu săpun-hârtie are 20 de file, vă ajunge pentru 20 de utilizări și consider eu că ar trebui să fie de nelipsit din geanta oricărei femei, mai ales că ocupă extrem de puțin spațiu în portfard.
Ce părere aveți? Nu-i așa că este interesant? Ați folosit așa ceva? V-ar tenta să folosiți?
Follow my blog with Bloglovin
Ingenios, m-ai facut curioasa. 🙂
E foarte accesibil, l-am luat cu 3,99 lei.
Chiar am vrut sa mi-l cumpar saptamana trecuta, insa nu am gasit nici un review pe internet. Multumesc pentru postare!
Cu mare drag!
Te mai astept! :*
Da, ambalajul este finut si elegant, poate fi strecurat cu usurinta intr-un buzunarel, chiar merita cumparat, mai ales ca-si dovedeste utilitatea. 😀