Revitalift Filler [HA] – L'Oreal Paris

Bine ați revenit pe blog, dragile mele!

Probabil că nu aș fi ales să-i fac un review atât de curând acestui produs despre care vă vorbesc astăzi dacă nu aș fi observat o schimbare în bine încă de la primele utilizări.

Îmi amintesc că prin vară achiziționasem o revistă și că în interiorul acesteia se afla o mostră de cremă a nou-lansatei Revitalift Filler [HA] de la L’Oreal Paris pe care am testat-o și despre care v-am povestit într-unul dintre clipurile filmate pentru canalul meu de YT!

Vă povesteam atunci cât de grozavă mi se pare și că mi-aș dori să îmi achiziționez varianta full size ca să mă bucur în continuare de beneficiile acestei creme și iată că abia acum în iarnă am făcut-o.

20170209_111317-1.jpg

Revitalift Filler [HA] de la L’Oreal Paris este crema cu cel mai mare conținut de acid hialuronic de pe piață și este adresată persoanelor care se confruntă atât cu primele semne ale îmbătrânirii pielii precum primele riduri dar și celor care simt o pierdere a volumului feței. Cea mai des întâlnită soluție în acest caz o reprezintă injecțiile cu acid hialuronic – o procedură destul de dureroasă și de costisitoare, dar iată că cei de la L’Oreal Paris au venit în sprijinul nostru, al femeilor, cu o soluție mult mai la îndemână și mult mai accesibilă – această cremă minune.

În ceea ce mă privește, am început să mă confrunt cu primele semne ale îmbătrânirii pielii (cauzate în principal de expunerea tenului la soare fără a folosi în prealabil produse cu SPF) în jurul vârstei de 25 de ani, când ridurile de expresie de pe frunte au început să devină mai accentuate decât de obicei. Îndeosebi vara încep a fi mai pronunțate și cele dintre sprâncene cauzate de încruntare, tot din cauza soarelui.

Când începeți să observați o pierdere a elasticității pielii ar fi bine să procedați la aplicarea unor produse cu efect anti-rid pentru a nu permite ridurilor să se adâncească mai tare și – cel mai important – folosiți creme de zi cu factor de protecție solară pe tot parcursul anului, nu doar vara.

Cât despre crema mea Revitalift Filler [HA] de la L’Oreal Paris, am ales să îmi achiziționez varianta pentru noapte tocmai pentru a îi da timp să acționeze în profunzimea pielii. Am aplicat-o seară de seară, după demachiere, masând-o ușor în piele cu ajutorul unor mișcări circulare și deși nu sunt decât vreo două săptămâni de când o folosesc, ridurile mele de pe frunte sunt umplute cu aproximativ 35% față de cum se prezentau inițial, ceea ce eu nu pot numi altfel decât succes total!

Îmi place mult textura acestei creme este fină, delicată și cu o consistență foarte bună, se consumă foarte greu, cantitatea pe care o iau pe buricul degetului îmi ajunge pentru toată fruntea, astfel că preconizez că voi avea cel puțin o jumătate de an din acest recipient de 50 ml.

20170209_111536-1.jpg

Eram convinsă că nu mă va dezamăgi, sunt foarte mulțumită re rezultatele utilizării acesteia așa că am făcut-o cap de listă de cumpărături!

Dintre voi a mai încercat-o cineva? Cum vi se pare?
Follow my blog with Bloglovin



2 thoughts on “Revitalift Filler [HA] – L'Oreal Paris”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.