Deodorant NO Defaut Bourjois Paris

Hi, ladies!
Am realizat de curând că despre deodorante nu v-am mai scris de mult, însă nu am făcut-o deoarece nu aveam nimic nou să vă arăt, o bună bucată de vreme m-am învârtit între mărcile despre care v-am povestit deja în repetate rânduri.

Doar că acum vreo două luni de zile am simțit nevoia să încerc ceva nou, altceva decât de obicei, astfel că aflată într-un magazin de produse cosmetice și de îngrijire corporală ochii mi-au căzut pe deodorantul NO Defaut de la Bourjois Paris.

Eu sunt o fană veche a acestui brand și deși nu am încercat prea multe produse de la ei, după experiențele de utilizare am rămas cu un feeling plăcut deoarece erau complet diferite de ceea ce e pe piață la momentul actual, au unicitatea lor care îmi rămâne întipărită în minte și care mă determină să le reachiziționez.

Primul aspect care m-a atras la acest deodorant a fost recipientul complet negru și mat, accesorizat cu perluța aurie specifică produselor Bourjois Paris:

20170209_110346-1.jpg

Apoi, specificațiile m-au convins că merită încercat: anti-urme albe (pe hainele de culori închise), anti-urme galbene (pe cele de culoare deschisă), anti-perspirant și împotriva mirosului neplăcut cauzat de transpirație. Da, ați putea spune că nu este singurul deodorant de pe piață care promite aceste lucruri, însă acesta este cu siguranță unul dintre cele care le și respectă, vă garantez!

Apreciez foarte mult faptul că NO Defaut de la Bourjois Paris nu conține deloc alcool și nici pudră, așa că nu mă ustură pielea și nu mă albesc în zona axilei când îl aplic, drept pentru care nu mă mai stresez să țin cont de distanța de aplicare a acestui deodorant. Ador că mă simt protejată împotriva transpirației aproape două zile (căci da, într-un weekend de leneveală am făcut un experiment să văd cam cât durează minunea) și îmi place că are un miros plăcut, discret și feminin de iris alb.

Nu știu cum se face, dar mi pare că se consumă și ceva mai greu decât alte deodorante utilizate de mine până acum – un astfel de recipient mă ține lejer peste o lună de zile, în condițiile în care îl aplic zilnic. Și nici nu este scump, costă aproximativ 12 lei și îl găsiți, de regulă, în hypermarketuri și în marile magazine cu produse de profil.

Eu sunt deja la al doilea recipient achiziționat și sunt convinsă că nu mă voi opri aici deoarece sunt foarte încântată de acest produs! Momentan este cap de listă!

Sunt curioasă, l-a mai folosit cineva? Vă place la fel de mult cum îmi place și mie?

Follow my blog with Bloglovin



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.