Olympea – Paco Rabanne

Bine v-am regăsit, dragile mele!

Am ales astăzi să vorbesc despre parfumuri: mi-am exprimat în repetate rânduri părerea cu privire la ce reprezintă parfumul și încă îmi mențin ideea, aceea că parfumul nu este nici mai mult, nici mai puțin decât propria noastră amprentă. În opinia mea, parfumul pe care alegem să îl folosim ne este parte integrantă, ne definește. Mă gândesc că la o primă interacțiune cu o persoană pe care nu o cunoașteți nu aveți cum să știți detalii despre aceasta, însă vă puteți da seama câtuși de puțin despre trăsătura definitorie a acesteia analizându-i parfumul. Nu știu dacă v-a traversat mintea acest aspect, însă eu l-am pus în practică de multe ori și tot de atâtea ori a dat roade! Dacă v-am făcut curioase, să mă trageți de mânecă și vă voi detalia înr-o postare ulterioară.

Cum spuneam, iată-mă vorbindu-vă din nou despre parfumuri, mai cu seamă despre cea mai recent intrată în colecția mea, apa de parfum Olympea de la Paco Rabanne.

Olympea de la Paco Rabanne a fost lansată în anul 2015, recipientul arată ca o bijuterie, iar designul său aparţine creatorului Marc Ange, din Roma.

img_20160929_165321

Această apă de parfum ne încântă olfactiv astfel:

Note de vârf:

  • mandarină
  • ghimbir
  • iasomie

Note de mijloc:

  • sare
  • vanilie

Note de bază:

  • lemn de santal
  • ambră
  • cașmir

După cum puteți observa, Olympea de la Paco Rabanne nu este o apă de parfum comună, ușor digerabilă. Ea se adresează îndeosebi femeilor capabile să ”împletească” clasicul cu modernul, pasionale, provocatoare și puternice.

Olympea subliniază foarte bine feminitatea, fiind o apă de parfum care  poartă în sine mesajul extravaganței, combinat cu luxul și calitatea de excepție, a cărei mireasmă orientală încântă simțurile și poartă gândurile pe meleaguri îndepărtate.

IMG_20160929_165539.JPG

În ceea ce mă privește, când am descoperit prima dată această apă de parfum mi s-a părut că are ceva din Lady Million(aparținând tot lui Paco Rabanne), diferența dintre ele fiind aceea că Olympea este mult mai rafinată, mai senzuală. Îmi place formatul sticlei, sunt foarte încântată de mireasma deosebită cu care mă ”îmbrac” în fiecare dimineață și sunt foarte entuziasmată de persistența acesteia pe parcursul întregii zile. Îmi crește sex-appeal-ul și mă umple de vitalitate, de energie. Clar, mă reprezintă! Este un parfum complex, așa cum sunt și eu, tocmai de aceea mă regăsesc în el! Și uite așa, am mai bifat încă un parfum pe lista preferatelor! <3

Ați încercat această apă de parfum? Sunt printre voi fane ale brand-ului Paco Rabanne?

Follow my blog with Bloglovin



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.