Hello!
Din seria produselor care m-au dezamăgit, a venit rândul unui produs mult râvnit de mine să facă obiectul unei noi postări – Peel Off Base Coat de la Miss Sporty și iar simt nevoia să mă repet că nu am nimic personal cu acest brand, însă puține au fost produsele acestuia care să mă fi satisfăcut.
Pe cât de tare mi-am dorit acest produs, pe atât de dezamăgită am rămas de acesta deoarece nu este nicidecum precum mi-am imaginat.
Credeam că are o consistență mai gumată sau ceva de genul, însă miroase și arată întocmai ca aracetul(chiar curge, așa).
Aplicat pe unghie mi s-a părut că arată destul de brăzdat, astfel că indiferent de oja pe care am aplicat-o peste, cea din urmă a arătat destul de dizgrațios pentru că Peel Off-ul acesta nu mi s-a părut a fi ceva care să se poată aplica uniform…
Am încercat să folosesc acest produs și de jur împrejurul unghiilor pe post de protecție împotriva urmelor nedorite de ojă de pe cuticule/degete, însă nu dă rezultat decât dacă e aplicat în strat foarte gros și dacă e lăsat să se usuce foaaarteee bine, ceea ce pe mine mă depășeste întrucât nu am răbdare.
Desigur, aceasta este strict experiența mea de testare și tocmai de aceea am rugămintea să îmi lăsați în comentarii părerile voastre cu privire la acest produs în cazul în care l-ați utilizat.
Vă îmbrățișez!
Follow my blog with Bloglovin