… Cam aceasta ar fi deviza balsamului de buze aparținând celor de la Melkior – cosmetice profesionale, de asta am și fost curioasă să îl încerc, mai ales că rujurile lor sunt preferatele mele!
Până să mă decid dacă să îl achiziționez sau nu, stăteam în dubii, dar cum balsamurile de buze pe care le aveam se consumaseră mai bine de jumătate, le-am aruncat și l-am comandat pe acesta.
Pe site este descris în felul următor:
”- Hrănire și hidratare intensă datorită untului de Shea;
– Efect anti-aging datorită sferelor marine de colagen;
– Antioxidant datorită uleiului de migdale;
– Acest balsam lasă buzele catifelate și netede;
– Acționează ca un tratament prevenind crăparea buzelor.”
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost ambalajul acestuia de un alb impecabil, dintr-un plastic dur, de calitate, frumos și finuț inscripționat și mai apreciez și faptul că și acesta a venit ambalat în cutiuță de carton precum rujurile.
Apoi, după ce l-am desfăcut am simțit că miroase plăcut, delicat a vanilie și că arată precum balsamurile de buze obișnuite, nu are nimic special. De altfel, așa se și simte pe buze, e emolient, hidratează buzele și cam atât. Nu pot să spun că nu sunt mulțumită de el, însă nu văd justificarea prețului acestuia, ca să fiu sinceră…
Dacă sunteți curioase, vi-l puteți achiziționa de aici.
Câte dintre voi folosesc acest produs și ce părere aveți despre el?
nu l-am incercat ,dar nu prea isi merita banii