Invisibobble – fără urme în păr

Bună, dragile mele!

După ce am testat îndelung acest produs ca să mă conving dacă chiar face ceea ce promite, iată că am hotărât să îi dedic o postare faimosului Invisibobble.

Invisibobble reprezintă un tip de elastic pentru păr confecționat dintr-un silicon flexibil, sub formă de spirală, ce se găsește de cumpărat cam în orice magazin de accesorii – n-aveți cum să nu le recunoașteți pentru că arată precum cablul de la telefonul fix de pe vremea bunicilor.

DFW+Beauty+Guide+-+Invisibobble

Eu recunosc, atunci când au apărut nu știam la ce se folosesc și le-am asociat inițial cu niște brățări văzându-le așa colorate, însă tot din blogosferă am aflat la ce se folosesc ele de fapt și de drept.

Cu toate astea, am fost destul de sceptică o perioadă pentru că trăiam cu impresia că îmi vor agăța(și eventual rupe) părul și nu vroiam sa risc nimic de genul ăsta.

Dar după cum e bine ca niciodată să nu spui niciodata, am găsit în Kaufland un set de astfel de patru Invisibobble-uri la un preț foarte bun și m-am gândit că n-am ce pierde, până la urmă!

13278085_1721474828133858_598620194_n

M-au atras, le-am achiziționat, le-am încercat și acum vă pot confirma faptul că nu lasă urme în păr dacă le rotiți de maxim 3 ori în jurul cozii.

Este adevărat că au tendința să se lărgească după mai multe utilizări însă aveți două variante de a le readuce la normal:

  1. le puneți în apă clocotită și le lăsați acolo până capătă forma inițială;
  2. le lăsați în repaus 1-2 zile și după aceea veți constata că arată ca la început.

În ceea ce mă privește, eu prefer să optez pentru a doua variantă, pentru că având patru bucăți îmi permite timpul – le utilizez prin rotație.

Chiar sunt faine pentru că pot fi purtate pe mână exact ca o brățară și astfel aveți mereu la îndemână ceva de legat părul ori de câte ori vă este necesar.

Acum mă aflu în postura în care vi le pot recomanda cu încredere!

Cine mai folosește Invisibobble? Ce culori aveți sau preferați?
Follow my blog with Bloglovin



2 thoughts on “Invisibobble – fără urme în păr”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.