Salutări tuturor!
Astăzi revizuind produsele cărora nu le-am făcut un review am realizat că nu v-am vorbit despre balsamurile de buze Dr. Balm de la Miss Sporty pe care eu le am în nuanțele ”Gossip Kiss SOS” și ”Honey Moon Kiss SOS”.
Am să încep prin a vă spune că de-a lungul timpului am folosit multe produse Miss Sporty și că în afară de câteva farduri nu am fost încântată de nimic altceva. Totuși mi-am spus că ar trebui să acord o șansă și acestor balsamuri de buze pentru că nu erau cine știe ce scumpe, mai ales că erau disponibile în două nuanțe care mie îmi plac mult(da, sunt pigmentate, nu sunt din acelea albe, simple, după cum bine puteți vedea în imagine).
Fraparea mea cea mare a constat în faptul că deși sunt atât de pigmentate, pe buze nu se văd absolut deloc, nu conferă buzelor nuanțele la care mă așteptam, ci lasă buzelor un efect de gloss transparent.
Pe lângă asta, nu sunt hidratante ci doar uleioase, așa…precum banalul strugurel din comerț, cu diferența că acela măcar miroase frumos a fructe pe când acesta miroase și are un gust groaznic, pe care nu îl pot defini, plus că mie mi se cam scurge de pe buze ceea ce e foooaaarte stresant.
Nu am o plăcere deosebită să scriu review-uri negative, însă punându-mă în pielea unei potențiale cliente care caută pe internet păreri despre acest produs și care nu găsește absolut niciuna (eoarece majoritatea blogger-ilor se rezumă numai la a scrie frumos despre produse) m-am gândit că dacă eu am aruncat niște bănuți pe fereastră, măcar să nu o mai facă și altcineva și să se reorienteze către un alt produs.
În concluzie, eu nu îl recomand, decât dacă apreciați balsamurile de buze ce aplicate arată precum luciurile de buze urât mirositoare.
Le-a mai încercat cineva?