Cremă matifiantă – Gerovital Happiness

Hello, beautiful!

Nu a trecut mult timp de când mi-am exprimat public preferința pentru produsele de îngrijire ambalate în recipiente cu pompiță(deoarece își păstrează mult mai bine proprietățile față de cele cărora le tot deschid și închid capacele), la fel cum nu a trecut mult timp de când mi-am îndreptat atenția către o cremă pentru față ambalată într-un astfel de recipient, însă zic că am folosit-o suficient încât să îmi pot forma o părere despre aceasta – Crema hidratantă matifiantă de la Gerovital Happiness, cu extract de afine.

IMG_20160307_084708

Mă încântă foarte mult faptul că a fost concepută în așa manieră încât să deservească un segment larg de vârstă(de la 16+ până la 35+) dar și toate tipurile de ten, precum mixt, gras sau acneic. Și nu mai aveți nevoie de două creme de față – una de zi și una de noapte – deoarece aceasta poate fi aplicată cu nădejde în ambele momente ale zilei.

Sunt foarte entuziasmată că am descoperit o cremă care le face pe toate: hidratează pielea în profunzime și o regenerează datorită complexului Lipomoist 2036, propriu Gerovital, ce are în compoziție un complex de aminoacizi și proteine vegetale hidrolizate, plus că acționează împotriva coșurilor având efect astringent și de reglare a sebumului, conferind totdată un aspect matifiat pielii, datorită conținutului de Sebaryl. Tot rol astringent, antioxidant și matifiant are și extractul de afine, care pe lângă toate beneficiile aduse pielii, miroase delicios!

Eu am rămas uimită de consistența acestei creme – am pompat produs cam cât un bob de mazăre și cu această infimă cantitate mi-am hidratat toată fața! Mai mult, se absoarbe în piele instantaneu, nu este grasă și reprezintă o foarte bună bază de machiaj. De când o folosesc nu mi-a creat niciun fel de neplăcere în ceea ce privește tenul(cum mi s-a mai întamplat în trecut cu alte produse de îngrijirea feței), drept pentru care voi continua să o folosesc pentru că pielea mea se simte happy după fiecare utilizare! 🙂

Sunt așa de încântată de această cremă hidratantă matifiantă de la Gerovital Happiness cum n-am mai fost de nicio altă cremă de față, până acum. Să vă mai zic și că mirosul de afine e mirosul meu preferat? Eu mă-nnebunesc după fructele de pădure, îndeosebi după afine.

IMG_20160307_085536-horz

Îmi place mult de tot și o recomand cu toată încrederea!

Cine a mai încercat această cremă?

V-ar plăcea să o testați?



4 thoughts on “Cremă matifiantă – Gerovital Happiness”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.