Beneficiile uleiului de cocos + experiența mea

Bine v-am regăsit!

Cele dintre voi care mă urmăresc în mod constant cunoașteți deja faptul că nu-mi place nimic din ce este uleios îndeosebi în alimentație, dar mai știți și că am făcut un compromis în ceea ce privește uleiurile pentru corp. Și cum s-a vorbit destul de mult în ultima perioadă despre uleiul de cocos, m-am hotărât să îl încerc. După ce l-am testat preț de câteva luni de zile în diverse scopuri, astăzi mi-am făcut puțin timp pentru a vă scrie despre el.

IMG_20151028_160704

Uleiul de cocos este foarte bogat din punct de vedere nutritiv, cu proprietăți anti-inflamatoare, anti-virale și anti-fungice și poate fi utilizat atât intern cât și extern.

Folosit intern, uleiul de cocos are rolul de a arde colesterolul rău din organism și se poate ingera ca atare sau se poate folosi la gătit(pentru prăjire, substituient al uleiului de floarea soarelui), ajutând astfel la scădrea în greutate și la menținerea în parametri optimi a glicemiei. Mai mult decât atât, untul obișnuit poate fi înlocuit cu uleiul de cocos ori poate fi folosit pentru a tapeta tăvile în care vă pregătiți să coaceți bunătăți.

În ceea ce privește uzul extern, acesta are foarte multe utilizări: cremă pentru ochi(reduce ridurile fine din jurul acestora), înainte și după bărbierit, ca deodorant, ca balsam/mască pentru păr, ca gel pentru păr, ca hidratant pentru buze, călcâie și coate, în combinație cu pasta de dinți, substituient al demachiantului, ca ulei pentru masaj dar și ca ulei pentru plaja(deoarece protejează împotriva radiațiilor UV), ori ca și calmant pentru înțepăturile de insecte.

De asemeni, uleiul de cocos este eficient și cazul aftelor bucale, a ciupercii piciorului, a eczemelor, a hemoroizilor și a celulitei.

Și tocmai pentru că este un puternic hidratant, cu acesta că puteți reîmprospăta aspectul hainelor din piele și, de asemeni, puteți lustrui o mobilă ce pare că și-a pierdut luciul natural.

Să vă mai vând un pont? Uleiul de cocos reprezintă remediul împotriva gumei de mestecat din păr, pe care până acum ați îndepărtat-o doar cu foarfeca: trebuie doar să aplicați puțin ulei de cocos pest gumă, să îl lăsați să acționeze pentru apromimativ jumătate de oră, după care să frământați guma între degete. Veți fi surprinse de cât de repede se va îndepărta din păr!

IMG_20151029_150230

Experiența mea:

Eu am folosit uleiul de cocos dezodorizat de la Sunlit numai extern, după cum urmează:

  • am folosit uleiul de cocos în locul cremei pentru mâini și mi le-a hidratat aproape instantaneu, lăsându-mi pielea fină precum cea a bebelușilor
  • m-a ajutat în a-mi hidrata zona T pe care mai ales iarna o am foarte uscată(deseori fac cojițe în acea zonă)
  • mi-am hidratat coatele și călcâiele
  • am aplicat ulei de cocos în jurul ochilor și mi-am simțit pielea din jurul acestora mult mai fină și mai elastică
  • mi-am conceput un scrub pentru corp, ingredientul principal fiind uleiul de cocos
  • e unul dintre cele mai bune uleiuri pentru masaj
  • mi-a hidratat cuticulele uscate dar și buzele
  • mi-a folosit și drept calmant post-depilatoriu
  • l-am aplicat peste tăieturi și a acționat ca un pansament și ca o barieră împotriva microbilor.

Uleiul de cocos se folosește foarte ușor, dacă la prima vedere are o consistență dură, în contact cu pielea acesta se topește și devine ulei, datorită căldurii emanate de aceasta.

IMG_20151029_150212

Per total, sunt încântată de multiplele scopuri în care uleiul de cocos poate fi utilizat și vă recomand să îl aveți în casă, pentru orice eventualitate.

L-ați încercat? În ce scopuri l-ați folosit? Vă place?

 



15 thoughts on “Beneficiile uleiului de cocos + experiența mea”

Dă-i un răspuns lui mihaelanistor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.