Essence – Eyebrow Stylist Set

Bună, dragile mele cititoare!

Vă rămăsesem datoare cu review-ul kitului pentru sprâncene de la Essence, așa că nu vă mai țin pe jar.

Văzusem această trusă pentru stilizarea sprâncenelor pe la majoritatea bloggerițelor și devenisem foarte curioasă în privința ei, îmi doream să o testez, să văd cum este și dacă tot ce auzisem despre ea era sau nu adevărat.

Până acum, nu a fost produs Essence care să nu îmi placă și nici acesta nu face excepție, cu toate că ar mai putea fi aduse ceva îmbunătățiri în ceea ce privește recipientul.

Fardurile pentru sprâncene de la Essence sunt disponibile în două variante, una pentru persoanele blonde și una pentru cele brunete.

Evident, eu am ales varianta pentru brunete, aceasta având cele două nuanțe de farduri ceva mai închise, cum e și normal, de altfel.

Primul lucru care mi-a atras atenția este recipientul, ambalajul acestui kit pentru conturul sprâncenelor – e inedit, nu am mai întâlnit acest design la niciun fard pentru sprâncene și cu siguranță tocmai asta s-a dorit, ceva unicat, numai că din punctul meu de vedere nu e în sensul bun, deoarece mie îmi vine cam peste mână utilizarea acestuia și aș fi preferat un ambalaj clasic pentru că mi-ar fi ușurat munca.

Kitul conține și trei șabloane pentru sprâncene, destul de bine concepute, cu forme și dimensiuni realiste, nu cum am întâlnit pe la alte kituri încercate de mine până acum…

Aplicatorul este un dezastru: perii acestuia sunt tari și se duc în toate direcțiile, astfel că nu reușești să aplici fardul fără să nu te greșești…

Fardurile sunt bestiale: au o textură foarte fină, cremoasă, naturală, rezistentă și sunt foarte pigmentate. Îmi place mult și faptul să nu se dispersează pe față atunci când le aplic(am întâmpinat această neplăcere la alte farduri pentru sprâncene).

Ce am făcut eu? Am înlocuit aplicatorul cu un altul mult mai soft și cu perii mai moi și mai preciși, astfel că acum pot folosi kitul fără probleme.

Pe viitor mă voi mai gândi dacă voi achiziționa acest kit pentru stilizarea sprâncenelor, deoarece urăsc ambalajul acestuia și mă deranjează și cantitatea foarte mică a celor două pastile de fard… Este de calitate, dar se consumă cam repede…

Voi ați folosit acest kit pentru sprâncene?

Cum vi s-a părut?

IMG_20150907_085953



4 thoughts on “Essence – Eyebrow Stylist Set”

  • Dacă prețul nu este piperat și este unul accesibil, nu cred ca ar trebui să fie un mare minus faptul că este puțin produs. Calitatea este pe primul loc! Câte alte produse, de la branduri cunoscute, au prețuri imense – puțin produs iar calitatea lasă de dorit? Pupici

    • Mmm… Costa in jur de 15 lei acesta de la Essence.
      Pe piata sunt si alte farduri pentru sprancene foarte calitative si cu o cantitate mult mai mare de produs, la preturi mult mai mici. Chiar eu am folosit unul pe care am dat 5 lei si m-a tinut mai bine de un an de zile…In final l-am aruncat pentru ca l-am scapat pe jos si s-a sfarmat, dar daca nu se intampla incidentul acesta nefericit, cred ca aveam din el chiar si acum.
      De asta spuneam…
      :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.