Review deodorante Gerovital H3 Evolution de la Farmec

Hello, girls!
Am testat noile deodorante antiperspirante Gerovital H3 Evolution de la Farmec, așadar despre acestea vă voi vorbi astăzi.

Am avut la dispoziție spre testare 3 deodorante în varianta travel size(de 40 ml fiecare), sortimente diferite după cum urmează: Diamond, Pearl și Sapphire, numai bune de luat în geantă spre a fi utilizate ori de câte ori simt nevoia de reîmprospătare, un astfel de recipient ajungându-mi aproximativ o săptămână și jumătate.

Ce le face speciale pe aceste deodorante este acidul hialuronic din compoziție, care are rolul de a hidrata intensiv pielea axilei. Pe lângă acest aspect, noile deodorante Gerovital H3 Evolution au avut meritul de a mă fi protejat împotriva transpirației pe parcursul întregii zile, în condițiile unei singure aplicări temeinice pe zi(dimineața, de regulă)! Pentru mine asta este o bilă albă, deoarece o parte din deodorantele de pe piață necesită reaplicare după un anumit număr de ore, lucru ce poate fi deranjant. Bineînțeles, depinde de fiecare persoană în parte.

Un alt aspect pe care cu siguranță îl veți îndrăgi la aceste deodorante este mirosul intens dar în același timp delicat! Aceste deodorante – indiferent de variantă – miros a parfumuri scumpe și vă fac să vă simțiți răsfățate atunci când le purtați!

Totuși, dintre toate cele trei deodorante Gerovital H3 Evolution încercate, am unul preferat(din punct de vedere al mirosului) și anume varianta Sapphire: miroase atât de plăcut și de suav… Pe acesta l-am folosit cu moderație, de parcă n-aș vrea să se mai consume niciodată! 🙂

Acum că le-am testat și am văzut care sunt rezultatele utilizării acestei noi game de deodorante cu acid hialuronic, vi le recomand cu dragă inimă!

Pot fi achiziționate la prețuri foarte bune, fie din magazinele de produse de îngrijire corporală ori supermarket-uri, fie direct de pe site-ul Farmec.

Vă pup!

IMG_20150728_094506



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.