Loverdose – DIESEL

Bună, dragile mele!

Ziua de 1 mai este foarte specială pentru mine, în primul rând pentru că este ziua mea de naștere și în al doilea rând deoarece, datorită iubitului meu, anul acesta am făcut cunoștință cu apa de parfum Loverdose de la Diesel! <3

IMG_20160223_100043

Nu mai este un secret că sunt o împătimită a parfumurilor orientale. Dintre toate câte există pe piață, acestea îmi încântă simțurile și mă fac să mă simt sigură pe mine.

De-a lungul timpului am experimentat multe ape de parfum/toaletă orientale, însă nu toate au trecut testul cu brio, ca drept dovadă stă faptul că unele dintre ele îmi plac și astăzi și le bifez în continuare pe lista de cumpărături, pe când celorlalte le-am și uitat numele…

Ei bine, una dintre apele de parfum care completează lista cu parfumuri preferate este Loverdose de la Diesel, o apă de parfum sublimă, floral-oriental-vanilată, fiind un amestec de citrice și flori de vară, care exprimă spontaneitate și poftă de viață, fiind accesoriul perfect pentru ținute extravagante sau lejere, deopotrivă. Această apă de parfum îți crește încrederea în tine și îți îmbie simțurile, făcându-te să te simți cuceritoare și dorită!

IMG_20160223_100120

Practic, Loverdose se deschide cu îmbietoare acorduri de anason stelat și mandarină, ca mai apoi să te învăluie în gardenie, iasomie și lemn dulce, încheiându-se apoteotic în note lemnoase-vanilate.

Forma sticluței apei de parfum vine să completeze întreg tabloul, având formă perfectă de inimă! Nu ai cum să nu te îndragostești de ea!

Cine a mai folosit acest parfum?

IMG_20160223_100209.JPG



5 thoughts on “Loverdose – DIESEL”

Dă-i un răspuns lui lunguflorentinamihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.