Bună, fetelor!
Nu stiu cum am reușit, însă săptămâna trecută m-am ales cu o iritație destul de urâtă în zona pomeților, mai exact niște borbonele roșii.
Astfel că, din dorința de a scăpa de ele într-un mod natural, m-am hotărât(în sfârșit) să îmi achiziționez o apă de trandafiri și să o adaug ritualului meu de îngrijire al feței: o pulverizez pe toată suprafața feței după încheierea procesului de demachiere, atât dimineața cât și seara. Am ales-o pe cea de la firma Adams și bine am făcut, pentru că după 5 zile de utilizare iritația a dispărut complet!
Știam că apa de trandafiri este adresată mai ales persoanelor cu tenul sensibil deoarece are proprietăți de calmare a acestuia(astringente), însă printre beneficiile acesteia se mai numără și revigorarea tenului, ameliorarea reumatismul și a durerilor lombare, ameliorarea transpiratiei, înlăturarea oboselii.
Eu prefer să o folosesc pentru ten, deoarece are proprietăți antiseptice, antibacteriene și cicatrizante, este calmantă și ameliorează aspectul pielii uscate, insă ea se mai poate fi folosită și pe post de balsam de buze dacă o amestecați cu miere de albine încălzită, până la omogenizare, în masajul pielii capului, pentru revigorarea circulației sanguine, ori o puteți pulveriza direct pe păr pentru a-i spori regenerarea.
Pe mine m-a convins, așa că voi continua să folosesc apă de trandafiri! 🙂