Deseori întâlnesc persoane care se confruntă cu părul lipsit de volum, acesta fiind considerat o corvoadă. Într-adevăr, acest tip de păr este foarte inestetic şi arată uşor neîngrijit.
Dar azi ai găsit soluţia printr-un simplu click! 🙂
Eu nu am părul lipsit de volum, este un păr normal, nu am avut niciodată probleme cu el, însă în încăpăţânarea mea de a avea şi mai mult volum am încercat încă de la apariţia ei gama Nivea Volume formată din şampon, balsam şi spumă de păr.
Vă recomand spălarea părului de 2-3 ori pe saptămână după necesităţi, şamponaţi, masaţi uşor pielea capului, clătiţi, apoi aplicaţi balsamul de păr pe toată suprafaţa acestuia, lăsându-l să acţioneze pentru aproximativ 5 minute, după care clatiţi din nou cu apă călduţă.
Tamponaţi uşor părul cu un prosop, descurcaţi-l cu un pieptene cu dinţii rari(începând cu vârfurile şi apoi pe toată lungimea) şi aplicaţi un pumn de spumă la rădăcina părului pe toată suprafaţa scalpului. După ce aţi efectuat şi această procedură, uscaţi-vă părul cu ajutorul föhn-ului ţinând capul aplecat în jos şi veţi vedea vizibila diferenţă înainte/după.
Eu mă declar mulţumită de această gamă! Sper să vă ajute şi pe voi.