Bine v-am regăsit! Probabil că și dacă voi aveți o grupă sanguină pe placul țânțarilor, sunteți des vizitați de aceștia. Știu și eu cum este, cu acest lucru mă confrunt și eu de când mă știu! De-a lungul timpului am încercat numeroase metode de a mă feri de ei, dar niciuna nu a funcționat până la cea despre care vă voi povesti. Despre Autan este vorba, acest spray repelent special creat cu scopul de a ne proteja împotriva pișcăturilor de țânțari. Așadar, în cele ce urmează am să vă povestesc pe scurt cum am scăpat eu de grija ţânţarilor.
Despre Autan
Vă mărturisesc că până să descopăr acest produs, aveam o mare problemă în fiecare vară din cauza acestor insecte. Cu siguranţă fiecare dintre voi a fost înţepat de ţânţari, pe unii îi deranjează, altora le este indiferent. Ei bine, eu mă încadrez în prima categorie, cea deranjată de aceste insecte. Astfel că am încercat spray-ul repelent împotriva ţânţarilor, Autan, încă de când a aparut.
Trebuie menţionat faptul că efectul acestui produs se diminuează dupa aproximativ 4 ore, deci trebuie reaplicat pentru eficacitate maximă. Este potrivit întregii familii şi se poate aplica şi pe faţă fără niciun fel de problemă. Nu vă apar iritaţii sau alte efecte adverse, o spun din experienţă.
Deși la început am fost puţin sceptică în privinţa lui, în cazul meu a dat rezultate, sunt foarte mulţumită de el. De aceea, continui să îl folosesc și nu lipseşte din bagajele mele.
Concluzii
Nu mai stați pe gânduri și nu vă gândiți de două ori înainte să achiziționați acest produs. Este foarte eficient și vă va scăpa de neplăcerile cauzate de pișcăturile de țântari, precum ciupiturile în zine și mâncărimea.
Având grijă să reaplicați produsul din 4 în 4 ore, veți menține situația sub control și nu veți mai avea probleme. Ba mai mult, acest produs poate fi folosit fără grijă de întreaga familie, inclusiv de către copii.
Îl puteți achiziționa fie din farmacii, fie din mediul online, de pe site-uri precum FarmaciaTei, la prețuri foarte accesibile.
Eu l-am folosit in vacanta in Turcia si nu a avut efect 🙁 il recomand pe cel de la Farmec.
In cazul meu chiar functioneaza. Acum il am pe cel sub forma de gel. L-am folosit si in Delta si am fost insipida pentru tantari! :))))